1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaTransnistria cere „protecţia“ Rusiei în faţa „presiunii sporite“ din partea Republicii Moldova

Transnistria cere „protecţia“ Rusiei în faţa „presiunii sporite“ din partea Republicii Moldova

Aşa-zisul Congres al „deputaţilor de la toate nivelurile” din Transnistria, regiune secesionistă prorusă din cadrul Republicii Moldova, întrunit miercuri la Tiraspol, a adoptat o declaraţie oficială prin care cere „protecţia” Rusiei în faţa „presiunilor sporite” din partea Chişinăului, care a adoptat recent măsuri de retorsiune economică împotriva acestui teritoriu, relatează AFP, Reuters şi EFE.

„Cerem Consiliului Federaţiei şi Dumei de Stat a Rusiei (cele două camere ale parlamentului federal rus – n.r.) să implementeze măsuri de protecţie a Transnistriei pe fondul presiunii sporite din partea Republicii Moldova”, se arată într-o rezoluţie adoptată de deputaţii locali, citată de agenţiile de presă ruse.

Cei 600 de „deputaţi de toate nivelurile” din stânga Nistrului cer Rusiei să „apere Transnistria“

Cei 600 de „deputaţi de toate nivelurile” din stânga Nistrului cer Rusiei să „apere Transnistria” şi pe cei peste 220.000 de cetăţeni ruşi din această regiune secesionistă.

În rezoluţia lor, separatiştii transnistreni subliniază, de asemenea, „experienţa unică şi pozitivă a contingentului rus de menţinere a păcii” în această regiune, precum şi statutul Moscovei de „garant şi mediator în procesul de negociere” cu Republica Moldova.

Citeşte şi: Guvernul aprobă lista unităților școlare care vor fi incluse în programul „Masă sănătoasă”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS