Prezenţa la Praga în anii ’70 ca Secretar al Uniunii Internaţionale a Studenţilor/U.I.S. mi-a prilejuit cunoaşterea unor locuri identitare legate de viaţa şi cariera muzicală ale lui Bedřich Smetana. Impresiile le-am împărtăşit cu soţia mea Maria Cornelia, iar mai târziu, şi cu primul nostru fiu Vlad Mihai care a văzut lumina zilei în oraşul de pe malurile Vltavei.
Născut la Lytomyšl la 2 martie 1824, Smetana a sosit la Praga în toamna anului 1839 când avea 15 ani. Perioada pregătirii şcolare nu îl pasiona prea mult, luând parte la diferite concerte, ascultând fanfara militară locală sau recitaluri de pian, susţinute de Franz Liszt când se afla în vizită în acel oraş. Ajuns la maturitate, Smetana nota în propriul jurnal următoarele remarci despre anii copilăriei: “Prin graţia lui Dumnezeu şi cu ajutorul Său, doream să devin într-o zi un Liszt în tehnică şi un Mozart în compoziţie.”. În acelaşi context, el scria: “Când aveam 17 ani, nu puteam să fac distincţia dintre <Do diez> şi <Re bemol>. Teoria armoniei era pentru mine o necunoscută. În ciuda ignoranţei mele, scriam muzică.”. La vârsta de numai 5 ani, era un suficient de bun violonist ca să facă parte din cvartetul de coarde al lui Haydn, la 6 ani cânta ca pianist în public, iar la 8 ani avea deja primele compoziţii. Abia la vârsta de 19 ani, Smetana a început să primească o instrucţie teoretică sistematică; atunci, rudele sale, care predau la “Institutul de Muzică” din Praga, l-au introdus pe tânărul Smetana compozitorilor Franz Liszt şi Hector Berlioz, precum şi lui Robert şi Clarei Schumann cărora le-a făcut o bună impresie prin talentul său deosebit.
Evenimentele din 1848 l-au găsit pe tânărul Smetana pe baricadele de la “Podul lui Carol” şi “Turnul Pulberăriei”. Din acea perioadă datează o serie de cântece şi marşuri patriotice dedicate “Gărzii Naţionale Cehe” şi “Legiunii Studenţilor” de la Universitatea din Praga; între aceste creaţii s-a aflat Cântecul Libertăţii pe versurile poetului Jan Kollar. La începutul anilor ’60 ai veacului al XIX-lea, climatul mai liberal din Boemia l-a determinat pe Smetana să revină cu titlu permanent la Praga după mai multe peregrinări prin ţările nordice. În 1866 el devenea dirijorul principal al “Teatrului Provizoriu”, funcţie din care s-a retras din cauza stării precare a sănătăţii sale în anul 1874 când surzise complet. A fost dus la un azil unde avea să-şi găsească finalul vieţii la 12 mai 1884. În ciuda acelui handicap, el continua să compună multe piese muzicale. Cronicile timpului consemnează următoarele cu privire la ciclul intitulat Má vlast/Patria mea: “Trandafirii aruncaţi la picioarele sale şi furtuna nesfârşită a aplauzelor se repetau după fiecare din cele şase părţi ale Simfoniei. La sfârşitul celei de-a şasea, Blaník, spectatorii i s-au alăturat pe scenă, nedorind să îl mai părăsească.”.
i) “Muzeul Smetana” se află pe malul drept al Vltavei, lângă “Podul Carol” din Oraşul Vechi. Este o clădire în stil renascentist, creată după planurile lui Antonin Wiehl. Portofoliul acestui Muzeu este reprezentativ şi diversificat: fotografii (printre care cea din 1883, cu puţin timp înaintea plecării ireversibile din viaţă); scrisori primite de la diverşi prieteni; tăieturi din ziarele epocii; partituri ale principalelor sale opere. Printre exponate se mai regăsesc: *un afiş original al operei Prodaná Nevěsta/Mireasa Vândută, elaborat în culorii vii sub forma unei cărţi de joc având următorul înscris: “Universální Edice no. 5554”; *un portret al său datat 1854 şi creat de Geskel Saloman; *o frumoasă pictură în ulei de František Dvořák, intitulată Bedřich Smetana între prieteni/1865, înfăţişându-l pe marele compozitor cântând la pian în faţa unei distinse audienţe.
ii) “Teatrul Naţional”/Národní Divadlo a fost inaugurat la 11 iunie 1881 cu prilejul vizitei Prinţului Moştenitor Rudolf al Austriei. Atunci s-a jucat opera lui Smetana, Libuše. De câteva ori am fost prezent în renumita sală împreună cu soţia mea sau cu diverse delegaţii sosite din ţară.
iii) “Municipal House”/Smetana Hall este un edificiu pentru care niciun superlativ nu ar fi de prisos. Capacitatea sălii este de 1259 de locuri, iar orga este împodobită cu medalionul lui Bedřich Smetana. Aici au loc renumitele concerte din cadrul sărbătorii muzicale “Primăvara de la Praga”. În clădirea, care este o bijuterie inundată în culori şi sculpturi, locuiseră Regii Boemiei între anii 1383 şi 1485. Demolată la începutul secolului trecut, Sala a fost reconstruită în perioada 1905-1912 în stilul Art Nouveau. Mozaicul de pe faţada centrală poartă denumirea Omagiu-Pragăi, fiind încadrat de două sculpturi alegorice: Degradarea poporului şi Revolta poporului; intrarea constă dintr-o mare orgă stilizată. Interiorul conţine o serie de spaţii ca: foaierul; restaurantul francez; sala de baluri; sala de expoziţii; barul american ş.a. În orice caz, inima grandiosului edificiu este Sala de concerte, situată pe trei nivele şi dominată de o cupolă uriaşă prin care se poate vedea cerul albastru. Aici au răsunat an de an acordurile multor capodopere ale lui Smetana. În timpul mandatului meu la U.I.S., am avut prilejul de a-i audia în concerte memorabile pe violonistul Ion Voicu şi pe dirijorul Iosif Conta.
iv) Am ajuns la locul de veşnică odihnă al lui Smetana din “Cimitirul Naţional Vyšehrad”. Funeraliile au avut loc la 15 mai 1884 în “Biserica Týn”. În seara procesiunii a fost un spectacol cu Mireasa Vândută la “Teatrul Naţional” a cărui imensă scenă era drapată cu o pânză cernită. Mormântul său este sobru şi conţine pe una dintre laturi o placă de marmură neagră unde sunt încrustate următoarele titluri: Má vlast/Vyšehrad; Vltava; Šárka; Z českých luhů a hájů; Tábor; Blaník (cele şase simfonii ale lui Smetana – n.n.). Monumentul conţine efigia şi semnătura marelui compozitor, gravate cu litere aurite.
În vizita pe care membrii familiei mele au făcut-o la Praga în urmă cu câţiva ani, aceştia au putut vedea statuia lui Bedřich Smetana, inaugurată în iunie 1984, la comemorarea unui centenar de la moartea sa. Creaţia sculpturală este un omagiu din bronz adus unui nume de răsunet al culturii cehe şi universale.
Cunosc o serie de aserţiuni ale criticilor muzicali cehi şi străini despre personalitatea lui Smetana. De pildă, când el era supus unor critici dure, fiind acuzat de “wagnerism”, dându-se ca exemplu opera sa Dalibor, Smetana venea pe post de contra-argument cu noua creaţie Libuše pentru a demonstra fermitatea convingerilor sale artistice. În acelaşi timp, nimeni nu putea subestima ceea ce era denumită generic “muzică naţionalistă”, relevând talentul real cu care compozitorul trata acest subiect, eliberându-l de orice stridenţe sau formule obsesive. Atunci când s-a încercat compararea celor doi mari artişti cehi şi chiar punerea lor într-o anumită ierarhizare valorică, s-a impus punctul de vedere, exprimat de criticul american Harold Charles Schonberg (1915-2003): “Bedřich Smetana a fost cel care a creat muzica cehă, iar Antonin Dvořák a fost cel care a popularizat această muzică.”.
Oricum, dincolo de diferitele discuţii şi interpretări, în ceea ce mă priveşte am putut constata, în cei opt ani de şedere la Praga, un interes unanim al melomanilor cehi pentru creaţia lui Smetana în care aceştia regăseau registrul lor sentimental. Am acasă câteva discuri cu muzică de Smetana pe care le ascult din când în când, venindu-mi imediat în minte locurile vizitate şi, în primul rând, apele Vltavei care parcă sunt o imensă “partitură albastră” ce poartă prin Timp arpegii nemuritoare. În amintirea locurilor văzute cu ani în urmă, am compus acest aforism publicat într-unul din volumele mele: “Compozitorul Bedřich Smetana şi-a permis să vândă multor iubitori de muzică din întreaga lume o frumoasă Mireasă.”.
Am scris aceste rânduri pentru gazeta Curierul Naţional acum, când comunitatea muzicală mondială sărbătoreşte împlinirea a două secole de la naşterea marelui compozitor ceh Bedřich Smetana.
Autor: Dan Mihai Bârliba
