5.9 C
Craiova
miercuri, 4 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSuplimentele alimentare îngraşă sau nu?

Suplimentele alimentare îngraşă sau nu?

Suplimentele alimentare sunt produse care conțin substanțe nutritive, cum ar fi vitamine, minerale, aminoacizi, enzime, plante sau extracte de plante, și care sunt destinate să completeze alimentația obișnuită. Există, însă, unele întrebări pe care oamenii le au înainte de a cumpăra, cum ar fi dacă suplimentele alimentare îngrașă, dacă au efecte adverse și dacă există contraindicații pentru administrare.

Suplimentele alimentare pot fi disponibile sub formă de capsule, pulberi, tablete, lichide, iar scopul lor principal este de a furniza substanțe nutritive care pot lipsi sau pot fi prezente în cantități insuficiente în dieta zilnică a unei persoane. Unele persoane se întreabă, însă, dacă suplimentele alimentare îngrașă sau dacă au alte efecte nedorite, așa că, în acest articol, discutăm despre ce efecte poate avea administrarea acestora, potrivit doc.ro.

În general, suplimentele alimentare în sine nu au capacitatea de a îngrășa în mod direct

În general, suplimentele alimentare în sine nu au capacitatea de a îngrășa în mod direct, deoarece acestea furnizează nutrienți sau substanțe specifice fără a conține cantități semnificative de calorii. Totuși, unele cercetări recente au observat interacțiuni potențiale între vitaminele B2 și B12 în creșterea riscului de obezitate la copii și adolescenți.

Cum pot suplimentele să influenţeze greutatea

Anumite suplimente, cum ar fi cele care conțin uleiuri, pudre proteice sau carbohidrați, pot adăuga calorii. Asta ar putea contribui la creșterea în greutate dacă acestea nu sunt luate în considerare în totalul caloric zilnic.

Pot crește senzația de foame

Unele suplimente pot crește senzația de foame, ceea ce ar putea influența apetitul și consumul caloric ulterior.

Pot influența metabolismul 

Anumite suplimente pot influența metabolismul sau modul în care corpul utilizează nutrienții. De exemplu, anumite suplimente pot interfera cu procesele metabolice care ar putea influența cum se stochează sau se ard caloriile.

Dacă iei suplimente de proteine sau de construire a masei musculare și te antrenezi intens, acest lucru poate duce la creșterea masei musculare. Asta poate adăuga puțin în greutate, dar nu în sensul acumulării de grăsime.

Influența suplimentelor asupra greutății poate varia

Este important să ții cont că influența suplimentelor asupra greutății poate varia în funcție de tipul de supliment, doza, dieta ta generală, nivelul de activitate fizică și factorii genetici. Dacă îți dorești să utilizezi suplimente, cum spuneam, e indicat să ceri sfatul unui medic. Trebuie să obții recomandări personalizate și pentru a înțelege cum pot acesta să influențeze greutatea și starea de sănătate în ansamblu.

Ce suplimente alimentare te ajută să slăbești?

Suplimentele alimentare pot să îți ofere sprijin în eforturile tale de a pierde în greutate. Este important de înțeles că niciun supliment nu poate înlocui o alimentație sănătoasă și exerciții fizice regulate.

Dacă intenționezi să utilizezi suplimente pentru a stimula procesul de slăbire poți încerca:

Suplimentele de fibre pot ajuta la creșterea senzației de sațietate

Suplimentele de fibre pot ajuta la creșterea senzației de sațietate și contribuie la gestionarea poftei de mâncare. Fibrele pot ajuta, de asemenea, la reglarea tranzitului intestinal și la menținerea nivelului de zahăr din sânge.

Proteinele, esențiale pentru menținerea masei musculare

Proteinele sunt esențiale pentru menținerea masei musculare în timpul pierderii în greutate. Suplimentele proteice pot fi utile pentru a asigura aportul adecvat de proteine, mai ales dacă încerci să reduci consumul total de calorii.

Cromul, mineral care poate ajuta la reglarea nivelului de zahăr în sânge

Cromul este un mineral care poate ajuta la reglarea nivelului de zahăr din sânge și poate influența metabolismul carbohidraților. Totuși, efectele acestuia asupra pierderii în greutate sunt limitate. Se pare că suplimentele alimentare cu crom sunt mai eficiente în combinație cu o dietă sănătoasă.

Extractul de ceai verde conține antioxidanți

Extractul de ceai verde conține antioxidanți și compuși care pot sprijini arderea grăsimilor și metabolismul. Cu toate acestea, efectele sale pot fi relativ mici și trebuie integrate într-un plan global de pierdere în greutate.

În plus, acestea pot provoca greață, dureri de stomac și probleme cu ficatul. De aceea, recomandarea noastră este ca, dacă vrei să slăbești, în loc de suplimente alimentare cu ceai verde să bei, în schimb, o cană cu ceai verde dimineața. În rest, ai grijă ce mănânci și să faci mișcare.

Vitamina A

Cercetări recente sugerează că vitamina A și carotenoizii, în special β-carotenul, par a fi promițători pentru reglarea greutății corporale, metabolismul lipidelor și starea inflamatorie în obezitate, dar mai sunt necesare studii. Atenție, excesul de vitamina A poate avea efecte periculoase pentru sănătate, așa că nu se vor lua suplimente fără acordul medicului!

Suplimentele alimentare trebuie luate în dozele indicate de producător sau de medicul care ți le-a prescris și pentru perioada indicată, nu mai mult, pentru a evita riscul de reacții adverse. Consumul excesiv sau pentru perioade mai lungi decât cele recomandate de suplimente poate provoca efecte adverse grave.

Citeşte şi: Ce face ca o boală rară să fie rară?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS