2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, rămâne în arest la domiciliu

Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, rămâne în arest la domiciliu

Patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, rămâne în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Decizia de vineri a Tribunalului Prahova este definitivă, scrie Agerpres.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii de la Tribunal au respins ca nefondată contestaţia lui Dinicu faţă de decizia Judecătoriei Ploieşti de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat.

Decizia este definitivă

De asemenea, Dinicu a obţinut, vineri, în instanţă, dreptul de a părăsi domiciliul, în data de 4 martie, pentru efectuarea investigaţiilor medicale necesare preschimbării permisului de conducere, şi în data de 6 martie pentru a se deplasa la sediul DRPCIV din Bucureşti în vederea preschimbării permisului de conducere.

Cornel Dinicu şi alte două persoane implicate în administrarea complexului turistic Ferma Dacilor – Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie – sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, după ce opt persoane, respectiv cinci adulţi şi trei copii, au murit carbonizate în urma incendiului care a izbucnit la Ferma Dacilor anul trecut, în a doua zi de Crăciun.

Citeşte şi: Tragedie în Polonia: 17 răniți după ce o mașină a intrat în plin în oamenii de pe trecerea de pietoni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS