6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalȘtiința vrea Rapidul la picioare și aplauze din tribune

Știința vrea Rapidul la picioare și aplauze din tribune

Universitatea Craiova și Rapid București se întâlnesc astăzi, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“, într-o partidă care încheie etapa a 29-a, penultima din campionatul regular al Superligii.

Confruntarea va fi arbitrată de Marian Barbu (Făgăraș). Acesta va fi ajutat la cele două linii de Stelian Slabu (Brașov) și Marius Badea (Vâlcea). Al patrulea oficial va fi Andrei Antonie (București).

Observator din partea CCA va fi Irina Mîrț (București). LPF l-a numit supervizor pe Mircea Călin (București).

Ivaylo Petev: „Sper să fie un meci bun“

Tehnicianul Științei, Ivaylo Petev, a periat Rapidul și a punctat că se așteaptă la o partidă foarte dificilă, dar pe care speră ca elevii săi să o „rezolve“ favorabil.

„Vom întâlni o echipă bună a campionatului, care a investit foarte mult în transferuri. Sper să fie un meci bun. Trebuie să ne îmbunătăţim jocul şi sper să luăm cele 3 puncte. Presiunea pentru noi se va termina numai când la lua sfârşit sezonul, nu după ce am intrat în play-off. În ultimele patru meciuri am jucat bine şi suntem optimişti că vom continua să ne dezvoltăm şi individual şi ca echipă. Sper să arătăm spirit mâine.

Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Fiecare echipă are un obiectiv (legat de podium – n.r.). Al nostru este să câştigăm următorul meci, dar mai sunt destule jocuri până la finalul campionatului şi se poate întâmpla orice. Vom vedea în luna mai unde ne vom clasa. O să sărbătorim, dacă vom avea ce, la final, acum nu e cazul. Atmosfera la noi a fost mereu bună, indiferent dacă am avut momente grele, dar este normal pentru orice echipă, campionatul e lung, e logic ca după victorii să ne simţim mai bine. Sper să nu mai primim atâtea goluri. Aşteptăm şi lucrăm în fiecare zi pentru a nu mai încasa multe goluri. Petrolul a avut două zile în plus de odihnă faţă de noi, Rapidul are o zi în plus, dar nu noi stabilim programul şi ne conformăm.

Căpăţână şi Ndong lipsesc, sunt suspendaţi. Alte probleme nu avem. Am vorbit despre Koljic, nu vreau să mă repet. Arbitrii sunt pe teren să ajute, nu să ne încurce, dar dacă se va întâmpla, nu va fi prima dată. Cine arată la antrenamente ce îmi doresc e normal să joace, campionatul e lung şi vor juca toţi jucătorii. Sper să fie stadionul cât mai ocupat, plin, dacă se poate. Am şi eu prieteni care vin la meci“, a declarat Ivaylo Petev.

„Ne dorim să câştigăm toate meciurile până la final“

La rândul său, portarul Universităţii Craiova, Laurenţiu Popescu, își dorește ca în meciul cu Rapid să „închidă“ poarta și să obțină o victorie frumoasă.

Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

„Rapid este o pretendentă la titlu, o echipă foarte bună. Vom avea un meci foarte greu cu ei, dar vom da totul pe teren. Ne dorim să câştigăm pentru a ne clasa cât mai sus, iar Cupa României este un alt obiectiv. Sper să închidem poarta de data aceasta. Au trecut cam multe meciuri de când am avut unul fără gol primit. Rapidul are o echipă bună, un atac bun, dar sper că-i vom închide bine. Ne dorim să câştigăm toate meciurile până la final. Sper să ne ajute cât mai mult noii-veniţi, treptat să se integreze. Ar fi perfect ca evoluţiile bune ale noastre să vină în play-off“, a spus Laurenţiu Popescu.

Citește și: LPF a anunțat programul ultimei etape din campionatul regular al Superligii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS