5.6 C
Craiova
marți, 3 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMama si copilul"Gras şi frumos nu este de actualitate!" - Obezitatea face ravagii în rândul copiilor

„Gras şi frumos nu este de actualitate!” – Obezitatea face ravagii în rândul copiilor

Copiii secolului XXI sunt victimele unei „pandemii” de obezitate, care vine cu riscuri pe termen lung privind sănătatea acestora. Datele din Atlasul Mondial al Obezității – publicat de World Obesity Federation în urmă două zile, în contextul în care pe 4 martie se marchează anual Ziua Mondială a Sănătăţii, arată că România situația este dramatică.

Peste 10 ani, unul din doi copii din România va fi supraponderal sau obez

Statisticile estimează 10 milioane de adulți care vor trăi cu suprapondere sau obezitate în 2035, de la aproximativ 9 milioane în prezent. Cifrele arată şi o rată de creștere a excesului ponderal de 3,15% pe an la copii. Acest lucru înseamnă că, în 2035, unul din doi copii va trăi în România cu suprapondere sau obezitate.

„Dieta aceasta occidentală hipercalorică, bazată pe fast food şi semipreparate, am primit-o cu braţele deschise, deşi am văzut ce efecte are în America, spre exemplu”, spune dr. Mihaela Vladu, medic primar diabet şi boli de nutriţie. Medicul atrage atenţia că este nevoie de măsuri imediate pentru prevenţie şi educaţie alimentară, în condiţiile în care din ce în ce mai mulţi copii au probleme cu greutate încă din primii ani de viaţă.

„Gras, frumos şi sănătos”, un slogan la care trebuie să renunţăm

„În şcoli şi grădiniţe, dacă te uiţi la copii, cel puţin 30% sunt cu burtică şi colăcei. Trebuie să fie schimbată această mentalitate – gras, frumos şi sănătos – pentru că nu este deloc aşa. Am avut cazuri de copii cu diabet zaharat la 11 ani, dezvoltat pe fondul obezităţii. Cazurile cu diabet şi obezitate nu sunt atât de multe la copii, dar cazuri de obezitate la copii sunt extrem de multe. Iar diabetul va apărea în timp pe acest fond. În ultimul deceniu, a existat o creştere exponenţială a numărului pacienţilor cu obezitate şi, în paralel, şi a cazurilor de diabet zaharat de tip II”, precizează medicul.

Dacă înainte diabetul zaharat de tip II era apanajul pacientul adult, chiar vârstnic, în prezent apar din ce în ce mai mulţi adolescenţi şi tineri cu acest diagnostic, ca urmare a creşterii procentului de obezitate.

Copiii, victime ale erei sedentarismului şi a dietei fast-food

Copiii sunt victimele unui stil de viaţă bazat pe opţiuni nesănătoase şi lipsă de activitate fizică. Iar consecinţele sunt din ce în ce mai evidente.

„Copiii nu se mai mişcă, toţi sunt duşi la şcoală cu maşinile, sedentarismul este în floare. Toţi copiii mănâncă produse de patiserie de la colţ. Nu mai vorbesc de răcoritoarele cu mult zahăr şi produsele de tip fast food la îndemână, semipreparate. Adulţilor le este mai la îndemână să încălzească alimentele semipreparate decât să le dea o mâncare gătită. Dar alimentaţia aceasta bogată în calorii, glucide, lipide saturate are consecinţe pe termen lung. În primul rând, părinţii trebuie să conştientizeze aceste pericole. Vin părinţii cu copiii obezi la cabinet şi ne spun: certaţi-l, că mănâncă nu ştiu câte dulciuri pe zi, bea doi litri de suc. Dar acele dulciuri cine le cumpără?”, mai spune dr. Mihaela Vladu.

O mamă supraponderală în perioada sarcinii înseamnă riscuri mai mari pentru copil

Dr. Mihaela Vladu consideră că educaţia privind alimentaţia ar trebui să înceapă încă din perioada preconcepţională, în rândul viitoarelor mămici. Motivul este că obezitatea mamei predispune copilul la riscuri mult mai mari privind dezechilibrele ponderale.

„Părinţii ar trebui consiliaţi preconcepţional, prevenţia ar trebui făcută încă dinainte de naştere. Pentru că, în momentul în care o mămică intră într-o sarcină cu obezitate, riscul ca acel copil să devină obez în copilărie sau adolescenţă, cu atât mai mult în viaţa adultă, este foarte mare. Prevenţia trebuie făcută preconcepţie pentru a oferi generaţiei viitoare un start bun, un status nutriţional sănătos.”

În general, progresia diabetului zaharat de tip II este mult mai accelerată la tineri faţă de adulţi, menţionează specialistul. Complicaţiile apar mult mai precoce şi sunt mult mai agresive. „Şi există o diferenţă notabilă între a fi supraponderal de la 40, 50 de ani şi alta este să porneşti cu aceste date de mic copil”, adaugă dr. Vladu.

Un copil nu ar trebui să mânânce cât un adult

Trebuie trase nişte semnale de alarmă serioase, consideră medicul diabetolog şi nutriţionist. Unul pentru viitoarele mămici şi unul pentru actualii părinţi. „Să nu mai îndoape, pe româneşte, copilul ca pe curcan. Şi dacă un copil nu vrea să mănânce, să nu îl oblige. Un copil nu trebuie să mănânce cât un adult. Necesarul său este mic. Avem tendinţa să punem farfuria plină şi să ne aşteptăm ca un copil să mănânce tot. Normal că i se măreşte stomacul şi nu se mai satură apoi. Ar fi ideal un opţional, nu doar la şcoală, ci încă din anii grădiniţei, privind alimentaţia sănătoasă, pentru ca un copil să înveţe de ce este important să mâncăm anumite lucruri şi să le evităm pe altele. Dar în primul rând ar trebui educaţie pentru părinţi şi chiar pentru viitorii părinţi”, este de părere medicul.

CITEŞTE ŞI: Se conturează seara de muzică electronică de la IntenCity. Ce artişti urmează să vină la ediţia 2024

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS