4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjVehicule de transport marfă închiriate fără procedură concurențială pentru carierele CEO

Vehicule de transport marfă închiriate fără procedură concurențială pentru carierele CEO

Complexul Energetic Oltenia (CEO) continuă și anul acesta procedurile neconcurențiale pentru încredințarea de contracte. De data aceasta este vorba de închirierea de vehicule de transport marfă cu șofer. Contractul este împărțit în 12 loturi și vehiculele sunt destinate carierelor miniere Rovinari, Roșia-Peșteana, Motru și UPRUM Rovinari.

„Procedura de achiziţie: „Negociere fără invitaţie prealabilă la o procedură concurenţială de ofertare”, în conformitate cu art. 117, lit. d) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale. Sursa de finanţare a contractului de servicii care urmează să fie atribuit: surse proprii-1.309.344,00 lei fără TVA. Pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare, oferta elaborată de operatorii economici trebuie să respecte solicitările din Fişa de date. Propunerea tehnică – ofertantul va elabora propunerea tehnică astfel încât aceasta să respecte în totalitate cerinţele prevăzute în Caietul de sarcini. Propunerea financiară preliminară, intermediară (dacă este cazul) şi finală – constă în completarea formularului de ofertă şi a centralizatorului. Ofertantul va elabora propunerea financiară astfel încât aceasta să furnizeze toate informaţiile solicitate cu privire la preţul ofertat, precum şi la alte condiţii financiare şi comerciale legate de obiectul contractului de achiziţie”, conform CEO.

Nu se solicită garanție de participare

Complexul Energetic Oltenia nu solicită garanție de participare din partea prestatorilor de servicii. Criteriul care va fi utilizat pentru atribuirea contractului de servicii: „cel mai bun raport calitate-preț” (valoarea ofertei cea mai scăzută rezultată din negociere), în condiţiile respectării specificaţiilor tehnice prevăzute în caietele de sarcini şi a documentelor de calificare solicitate prin documentaţia de atribuire. „La oferta de bază nu se admit oferte alternative.

Nu se interzice asocierea operatorilor economici şi subcontractarea. Atunci când un grup de operatori economici depune ofertă comună, situaţia economică şi financiară, capacitatea tehnică şi profesională se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.

În cazul când oferta care va fi declarată câştigătoare va fi o ofertă depusă în comun de mai mulţi operatori economici, asocierea ofertanţilor respectivi în scopul îndeplinirii contractului, va fi autentificată la notar – cu desemnarea unui lider de asociaţie – fără obligaţia ca prin această asociere să se formeze o nouă persoană juridică.”, potrivit CEO. Negocierea va avea loc pe 11 martie. Contractul se va derula pe 3 luni.

Citește și: Spitalul Județean angajează spălătorese și registratori medicali

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS