Două persoane au fost surprinse de un mal de pământ, miercuri după-amiază, în localitatea vâlceană Sinești. Este vorba de doi bărbați, de 44 și 50 de ani, care lucrau la șanțurile pentru canalizare.
La locul tragediei intervin forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani și Stației de Pompieri Grădiștea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, un container multirisc, un autocamion cu materiale de construcții, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ, intervin în acest moment, În sprijin a fost trimis și containerul multirisc din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea.
Echipajele operative sosite la locul evenimentului au constatat că o persoană este surprinsă până la brâu, iar cea de-a doua este acoperită complet.
S-a reușit extragerea persoanei surprinse pe jumătate de malul de pământ. Aceasta a fost predată, conștientă, echipajului SMURD, care a transportat-o la CPU Horezu.
Se depun eforturi pentru extragerea celei de-a doua persoane.
Citeşte şi: Şoferiţă rănită după ce maşina ei a fost lovită de un şofer care dădea cu spatele