Geologii au ajuns miercuri la Bâzdâna, satul doljean în care în fântâni și sub case există acumulări de gaze. Firma care va realiza studiul geofizic le va spune autorităților ce e de făcut pentru ca oamenii să fie în siguranță. Specialiștii au însă nevoie de câteva zile pentru o concluzie.
Geologii au început verifiarile și, dacă va fi nevoie să facă și forări în zonă, vor cere mai întâi autorizațiile necesare.
Nicolae Petrișor, manager, firmă prospecţiuni geologice, spune cp au verificat datele din arhivă, „Am discutat cu Agenția Națională de Resurse Minerale. Avem oarecum formulate niște concluzii, dar sunt pur teoretice. Trebuie verificat. Metodele sunt neinvazive, protejăm mediul, populația“.
Oamenii se tem că ar putea fi puşi în situaţia de a pleca din case. Unii s-au mutat deja la rude, în alte localități.
Până acum, concentrații mari de gaze s-au găsit în câteva fântâni din sat, dar și în apropiere de unele locuințe.
Vineri, o casă a explodat din cauza acumulărilor de gaze și proprietarul a fost rănit. În urma cu doi ani, bărbatul a descoperit o pungă de gaze în solul din curte, atunci când a săpat o fântână. Acum, el a vrut să facă focul în sobă, când s-a produs explozia.