3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePolițist lovit cu mașina de traficanți de droguri

Polițist lovit cu mașina de traficanți de droguri

Un polițist a fost lovit cu mașina de traficanți de droguri care au refuzat să oprească la semnal. Oamenii legii au reuşit să-i oprească doar după ce au tras focuri de avertisment.

Poliţiştii din Covasna au oprit în trafic trei persoane, aflate într-un autoturism ce se deplasa în oraşul Târgu Secuiesc, la scurt timp după ce ar fi vândut aproximativ 40 de grame de canabis contra sumei de 1.800 de lei.

Şoferul maşinii ar fi refuzat să oprească la semnalul poliţiei şi l-ar fi accidentat intenţionat pe unul dintre poliţişti, echipajele de intervenţie fiind nevoite să tragă focuri de armă.

„Una dintre persoanele cercetate ar fi deţinut, tot în scop de comercializare, 5 grame de canabis, iar, la momentul intervenţiei poliţiştilor, aceasta, aflată la volan, l-ar fi accidentat cu intenţie pe unul dintre poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna. În pofida somaţiilor, acesta ar fi accelerat, poliţiştii utilizând armamentul din dotare şi executând foc asupra pneurilor autovehiculului.

Persoana cercetată, aflată în postura de conducător auto, a fost testată cu dispozitivul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv. Ulterior, aceasta a fost condusă la o unitate medicală din municipiul Sfântu Gheorghe, unde i-au fost recoltate probe biologice”, se arată într-un comunicat de presă.

Cele trei persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Citește şi: Un bărbat care hărţuia sexual femei pe stradă a fost arestat preventiv

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS