8.7 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazin (VIDEO) Israelul va participa la Eurovision

 (VIDEO) Israelul va participa la Eurovision

-

Organizatorii concursului Eurovision au validat melodia prezentată de Israel după o modificare a versurilor. Au fost șterse versurile ce puteau fi percepute ca fiind politice, a anunţat joi Radioteleviziunea de stat israeliană (KAN).

„EBU, Uniunea Europeană de Radio-televiziune, a informat astăzi Radioteleviziunea de stat israeliană KAN că melodia +Hurricane+, interpretată de Eden Golan, a fost aprobată. Israelul va participa la concursul Eurovision aşa cum a fost planificat”, a spus KAN, potrivit Agerpres.

„Decizia a fost luată de comisia de supraveghere a concursului Eurovision, după ce a discutat despre versurile cântecului (…) şi după ce a ascultat interpretarea acestuia”, a adăugat grupul de public care va prezenta piesa în cadrul unei emisiuni speciale duminică.

După ce iniţial a ameninţat că se va retrage în cazul în care piesa sa nu este acceptată aşa cum este, KAN a spus la sfârşitul săptămânii trecute că va cere „adaptarea textelelor”.

„October Rain”, cântecul ales iniţial de Israel, nu menţionează în mod explicit sângerosul atac terorist comis de Hamas pe 7 octombrie în sudul Israelului. Dar, potrivit companiilor mass-media şi observatorilor israelieni, versurile sale nu lasă loc niciunei îndoieli.

„Dansând în furtună/ Nu avem nimic de ascuns/ Du-mă acasă/ Şi lasă lumea în urmă/ Şi îţi promit că asta nu se va mai întâmpla niciodată/ Sunt încă ud de la ploaia din octombrie/ Ploaie de octombrie” – spune o strofă a acestui cântec.

Noua piesă „Hurricane”, ale cărei versuri nu au fost comunicate, reia muzica lui „October Rain”, potrivit KAN.

Cântăreaţa israeliană de origine rusă Eden Golan, de 20 de ani, va reprezenta Israelul la concursul Eurovision. Acesta se va desfăşura în acest an în oraşul Malmo din Suedia.

Mai multe ţări au cerut excluderea Israelului de la Eurovision 2024

Mai multe ţări au cerut excluderea Israelului de la Eurovision 2024 pentru a protesta faţă de bilanţul războiului din Fâşia Gaza, declanşat pe 7 octombrie după atacul terorist comis de Hamas pe teritoriul isralian, care a dus la uciderea a 1.160 de oameni, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Operaţiunile militare israeliene desfăşurate în semn de represalii pe teritoriul palestinian au făcut până în prezent 30.800 de morţi, conform Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Israelul a devenit în 1973 prima ţară non-europeană care a fost autorizată să participe la Eurovision, concurs pe care l-a câştigat de patru ori, inclusiv prin intermediul cântăreţei transgen Dana International, în 1998. 

Citește și: Olt: Reținuți pentru furt calificat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL

În urma rezultatului dezastruos pe care l-a obținut la...

ȘTIRI GdS