8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBani pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru biserici și instituții din domeniul asistenței sociale

Bani pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru biserici și instituții din domeniul asistenței sociale

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a lansat vineri la Bacău, în comuna Măgirești, programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru biserici, instituții, autorități publice și ONG-uri din sistemul de asistență socială, potrivit unui comunicat. De remarcat că Fechet a lansat programul în județul Bacău, unde ar putea candida la alegerile locale din 9 iunie pentru șefia Consiliului Județean.

Programul are un buget de 250 milioane lei, iar cuantumul finanțării este de maxim un milion de lei și poate acoperi 100% din valoarea proiectului, conform G4Media.ro

„Astăzi am trimis la Monitorul Oficial ghidul de finanțare pentru acest program, prin care vom finanța sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere minimă de 30 kW și maximă de 200 kW pentru biserici, entități din sistemul național de asistență socială, ONG-uri din domeniu.

Beneficiul unui astfel de program nu înseamnă doar un aer mai curat, dar mai ales o valoare mai mică a facturilor fiscale pe care beneficiarii le plătesc pentru utilități în fiecare lună și servicii sociale mai bune pentru oamenii care beneficiază de aceste centre. Finanțarea este 100%, practic primăria sau centrul social nu trebuie să pună niciun ban”, a declarat Fechet.

Categoriile de solicitanţi eligibili

Categoriile de solicitanţi eligibili sunt: unitățile de cult care aparțin cultelor religioase recunoscute din România, instituțiile publice/autorităţile administraţiei publice centrale şi/sau locale din sistemul național de asistență socială, entitățile juridice non-profit, acreditate pentru furnizarea de servicii sociale, potrivit legii.

Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele

Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele: cheltuielile cu achiziţia, montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de minim 30 kW și o putere maximă instalată de 200 kW; cheltuielile cu consultanţa, respectiv poziţia 3.7 din conţinutul-cadru al devizului general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare, eligibile în limita a 4% din contravaloarea cheltuielilor eligibile aferente investiţiei de bază;

cheltuielile pentru proiectare, respectiv poziţia 3.5 din conţinutul-cadru al devizului general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, eligibile în limita a 6% din contravaloarea cheltuielilor eligibile aferente investiţiei de bază;

cheltuieli aferente marjei de buget şi pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preţ în cuantum de 50% din valoarea prevăzută la poziția 7 din conținutul cadru al devizului general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare; TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Citeşte şi: Ce își doresc femeile de 8 Martie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS