0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / SCMU Craiova, victorioasă în fața „lanternei roșii“ din Liga Florilor

Handbal (f) / SCMU Craiova, victorioasă în fața „lanternei roșii“ din Liga Florilor

Handbalistele de la SCMU Craiova au bifat un prim succes după șapte runde de „secetă“ totală. Formația alb-albastră s-a impus sâmbătă după masă în Sala Polivalentă în fața „lanternei roșii“ din Liga Florilor, Știința București, cu scorul de 30-21. Partida a contat pentru etapa a 18-a din Liga Națională.

Partida din Bănie nu a avut istoric, iar echipa gazdă a avut jocul la îndemână încă din primele minute. 17-9 a fost scorul la pauză pentru SCMU, care a putut trata cu mai multă lejeritate partea secundă. Bucureștencele au jucat în ultimele 30 de minute pentru orgoliu și pentru a nu primii foarte multe goluri. Craiova nu a mai forțat deloc, iar tabela a indicat la final 30-21.

SCM Craiova: Curmenț, Zoqbi De Paula – Mugosa 13 goluri (3 din 7 m), Pașcan 4 (1 din 7 m), Bojicic 3, Burcea-Zamfir 3, Jipa 3, Cace 2, Milosavljevic 2, Milic, Malovic, Grigorie, Tudorică, Resetar. Antrenor: Bogdan Burcea.

Știința București: Anghel, Toma, Cojocaru – Șerban 6, Bizău, Lăscătau 4 (1 din 7 m), Căprar 2, Leuștean 1, Gîjulete 1 (1 din 7 m), Cavlovic 1, Petre 1 (1 din 7 m), Dăscălete 1, Marin. Antrenor: Sorin Bârză.

Pentru SCMU Craiova va urma o deplasare la Tg. Jiu în data de 15 martie.

Citește și: Volei (m) | SCMU Craiova luptă pe terenul echipei Unirea Dej

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS