3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / Flori Stanciu: „Așteptam de foarte mult timp acest succes!“

Handbal (f) / Flori Stanciu: „Așteptam de foarte mult timp acest succes!“

SCMU Craiova a trecut de Știința București sâmbătă după masă, în Sala Polivalentă, scor 30-21 și a bifat primul succes după o pauză mare, de șapte jocuri.

La finalul disputei, antrenorul secund al Craiovei, Flori Stanciu, precum și jucătoarea Ștefania Jipa au oferit primele impresii legate de joc. Cele două au mărturisit că așteptau această victorie de mult timp și că se bucură de puncte.

„Așteptam de foarte mult timp acest succes, primul din 2024. Am uitat să mă și bucur între timp. Sunt trei puncte importante și mă încântă atitudinea echipei, în special din prima repriză. Este drept, nu am menținut același ritm tot meciul, dar e un prim pas bun. Am mare încredere în viitor. Sunt convinsă că este un nou început. O mai avem pe Krpez de așteptat și sperăm că va fi din ce în ce mai bine pe viitor. Obiectivul nostru rămas este să câștigăm toate meciurile până la final“, a declarat Flori Stanciu.

„Ne bucurăm că am luat cele trei puncte acasă și că ne-am prezentat cu o altă atitudine. Ne era dor să ne bucurăm împreună cu suporterii noștri. Putem spune că e un nou început. Vrem ca pe viitor să jucăm din ce în ce mai bine, să luăm fiecare meci pas cu pas. Trebuie să aducem puncte la Craiova. Nimic nu este imposibil, nu se știe ce se va întâmpla până la final, pe ce loc vom termina“, a punctat și Ștefania Jipa.

Citește și: Handbal (f) / SCMU Craiova, victorioasă în fața „lanternei roșii“ din Liga Florilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS