La vârsta de cinci ani, pustiului vienez Konrad Lorenz i se citeau, ca oricarui copil austriac, „Aventurile lui Nils Holgersson“. Insa, spre deosebire de orice alt copil austriac, Konrad nu dorea sa fie un baietan calator, ci o gâsca salbatica. Desi visul sau din copilarie nu s-a implinit, Konrad nereusind vreodata sa devina gâsca, pasarile indragite l-au facut celebru. In 1973, Lorenz câstiga premiul Nobel in medicina pentru descoperiri in domeniul tiparelor comportamentale sociale. Apare astfel una dintre vedetele lumii stiintifice mondiale. Fostul aspirant la statutul de gâsca devine fondatorul etologiei moderne, disciplina ce se ocupa cu studiul comportamentului animal.
Stiinta nu detine exclusivitatea personalitatii lui Lorenz. Amprenta cea mai puternica lasata de profesorul vienez sunt rasunatoarele sale carti, adevarate palme imprimate pe figura societatii capitaliste. Poate cea mai faimoasa, „Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate“ (Ed. Humanitas, 2006) este o lucrare otelita prin diagnosticele dure la adresa unei omeniri inconstiente, abrutizate etic si estetic de facilul acces la placere. O adevarata oglinda asezata in fata indivizilor – parte a organismului social, aceasta carte aparuta in 1974 vorbea cu luciditate despre o viitoare decadere a umanitatii cauzata fie de degradarea genetica, fie de suprapopulare sau de ruptura de traditie. In urma cu trei decenii, pesimismul lucrarii lui Lorenz a alimentat anxietatile escatologice ale sfârsitului de mileniu, succesul sau la public constând nu doar in maiestria autorului, cât mai ales in senzationala improbabilitate a prezicerilor unui detinator de Nobel. Daca multe dintre cele opt pacate clamate de Konrad Lorenz sunt, din fericire, inca departe de o intrupare, consecintele unuia dintre ele le simt, chiar in aceste zile, multi dintre noi.
In al treilea capitol al cartii curg, sub titlul „Pustiirea spatiului vital“, succesive salve de alarma referitoare la distrugerea mediului natural. La data scrierii, luna ianuarie era geroasa, zapada din belsug si schiorii fericiti. Prima luna a lui 2007 ne aduce insa o precoce si asezata primavara, cu 22 de grade la New York si 12 grade in celalalt colt al lumii, la Bucuresti. Ghioceii dau in floare, schiurile se acopera de praf, iar batrânii nu mai sunt intelepti cu al lor „ger de Boboteaza“. In ciuda activistilor nebuni ai Greenpeace, a oamenilor de stiinta de un pesimism catastrofal, civilizatia moderna a continuat nestingherita macabrul balet al furnalelor. Spunea Lorenz in 1974: „Taranul stie prea bine ceea ce intreaga omenire civilizata pare sa fi uitat, si anume ca resursele biologice ale planetei nu sunt inepuizabile“. Astazi, amnezia omenirii civilizate se dovedeste a fi pura prostie, o prostie ce a inceput prin a ne topi iarna.
Una dintre teoriile lui Lorenz se refera la intiparirea la animale a unor conduite comportamentale ce nu tin cont de viitoare potentiale consecinte. Pentru a-si demonstra teoria, vienezul s-a folosit de gâstele sale iubite, aratându-le inca de la nastere niste cizme de tara. Pasarile au considerat aceste cizme ca fiind parintii lor, incepând sa le urmeze peste tot. Daca in cazul gâstelor confuzia este scuzabila, adeziunea umanitatii la un stil de viata asemanator cu o cizma ce striveste flori nu demonstreaza altceva decât ca inteligenta societatii moderne nu trece mult peste cea a unui cârd de gâste. Si, vorba lui Lorenz, „am gasit veriga lipsa dintre maimuta si omul civilizat: noi suntem“.
