Un preot a fost înjunghiat, de un bărbat, în curtea unei mănăstiri din Republica Moldova. Atacatorul s-a sinucis ulterior într-o pădure din apropiere, transmite Deschide.md.
Potrivit autorităților, starețul mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Cosăuți, din Republica Moldova, arhimandritul Ieronim, a fost găsit înjunghiat în curte.
Starețul lăcașului de cult a fost atacat mișelește pe la spate. Cel care l-a înjunghiat este un bărbat de 26 de ani. După ce a comis fapta, individul cunoscut cu probleme psihice şi-a pus capăt zilelor. El s-a spânzurat într-o pădure, iar cadavrul a fost găsit cu ajutorul unei drone.
Medicii l-au resuscitat pe stareț și i-au acordat îngrijiri medicale, însă spun că starea lui este foarte gravă.
Citește şi: Un muncitor a murit pe un șantier, îngropat de un mal de pământ