8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentS-a împușcat în cap cu asomatorul în ziua divorțului

S-a împușcat în cap cu asomatorul în ziua divorțului

Un bărbat, de 41 de ani, din Iași s-a împușcat în cap cu un asomator de animale, chiar în ziua în care urma să se finalizeze divorțul.

El a fost găsit inconştient în apartamentul său chiar de către soţia sa.

”În dimineaţa zilei de miercuri, la ora 08.00, poliţia a fost sesizată, prin apel 112, de o femeie din municipiul Iaşi, despre faptul că şi-a găsit soţul, de 41 de ani, la domiciliu, inconştient şi cu urme de sânge pe corp. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului împreună cu reprezentanţi ai ambulanţei, din primele cercetări reieşind că bărbatul şi-ar fi provocat leziuni în zona capului cu un asomator de animale”, susţin reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

S-a împuşcat în cap în ziua divorţului

Bărbatul a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

”Este vorba de o plagă împuşcată în regiunea temporală dreapta. A fost găsit cu traumatism cranio-cerebral prin împuşcare. A fost intubat oro-traheal, ventilat mecanic şi transportat la spital”, a declarat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul. S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Surse judiciare spun că în cursul zilei de miercuri bărbatul urma să semneze actele de divorţ.

Citeşte şi: Bărbat arestat după ce a sărit cu picioarele pe capota si parbrizul maşinii fostei concubine

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS