Daniel Barbu, profesor, istoric, fost ministru al Culturii, a murit luni, a anunţat, pe Facebook, Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universităţii din Bucureşti.
„Astăzi, 18.03.2024, a trecut la cele veşnice Prof. Daniel Barbu. Născut la data 21 mai 1957 în Bucureşti, şi-a trăit viaţa sub motto-ul: “Nil nisi Cruce”. A fost istoric român, senator de Bucureşti din partea PNL, fost ministru al Culturii în perioada 21 decembrie 2012 – 12 decembrie 2013 şi profesor al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din Bucureşti unde a predat: Teologia politică, Teologie socială şi Istoria Bisericii”, este mesajul instituţiei.
Liturghia de înmormântare se va celebra joi, începând cu ora 10:00 la Biserica Sfânta Tereza a Pruncului Isus din Bucureşti (Şos. Olteniţei 3-5).
Daniel Barbu a fost profesor de ştiinţe politice la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii din Bucureşti. În 1997-1998 a fost consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale. În 2003 s-a înscris în Forţa Democrată, un proiect politic al lui Petre Roman. Ulterior, Barbu a devenit membru PNL.
În august 2012 a fost consilier prezidenţial în perioada în care Crin Antonescu a fost preşedinte interimar al României. La alegerile parlamentare din acelaşi an a obţinut un mandat de senator din 2012. A devenit ministru al Culturii în primul guvern Ponta.
Citește și: Un român din Italia și-a bătut vecinii peruani cu coada de mătură