Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat în ultima săptămână 64 controale.
A fost vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă. Au fost aplicate 35 sancțiuni contravenționale în valoare de 204.000 lei. Pentru neconformitățile constatate în urma controalelor, inspectorii de muncă au dispus 152 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate.
În perioada 5 – 9 martie, s-a desfășurat campania națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă la angajatorii care desfășoară activitatea în domeniul „Demontarea (dezasamblarea) mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor”.
Au fost verificați 7 angajatori, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 36.500 lei și dispuse 24 măsuri de intrare în legalitate.
În perioada 11-15 martie 2024, s-a desfășurat și campania națională pentru verificarea legalității pentru angajatorii care desfășoară activitatea în centre comerciale (supermarket, hipermarket. Au fost verificați 16 angajatori. Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 67.000 lei și dispuse 51 măsuri de intrare în legalitate.
„Inspectorii de muncă au dispus măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entitățile controlate, neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei”, a declarat George Octavian Romanescu, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.
Citește și: Contract de 6,5 milioane de euro pentru distribuția centralizată a alimentelor pentru elevi