7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInedit. Satul lui Shakespeare, amenajat pe hipodromul din Craiova

Inedit. Satul lui Shakespeare, amenajat pe hipodromul din Craiova

Un sat englezesc amenajat ca în perioada elisabetană va fi una dintre atracțiile inedite ale ediției 2024 a Festivalului Internațional „Shakespeare” din Craiova. La 30 de ani de la înființarea acestui festival, organizatorii pregătesc „cea mai spectaculoasă ediție”, cu peste 300 de evenimente, 30 de spectacole semnate de cei mai mari regizori de teatru din lume și 30 de locații convenționale și neconvenționale

În timp ce teatrofilii și-au notat deja în agendă reprezentațiile spectacolelor regizate de Robert Wilson, Robert Lepage, Peter Brook sau Declan Donnellan, biletele fiind puse în vânzare în urmă cu câteva zile, echipa festivalului a conturat un program care depășește cu mult spațiul scenic.

Întâlniri cu Shakespeare vor avea loc pe străzile din cartiere, în piețe și parcuri, iar hipodromul din Parcul Nicolae Romanescu se va transforma, în perioada 16-26 mai, într-un adevărat sat al lui Shakespeare.

O călătorie în anul 1600

„Shakespeare Village este o invitație la o călătorie înapoi în timp, în anul 1600, într-un sat tipic Shakespearian, reconstituit în zona hipodromului din Craiova. Un spațiu construit de la zero, dedicat întregii familii, unde vor avea loc activități pentru copii și activări în timpul zilei, spectacole de teatru și musicaluri din România și din străinătate, concerte și petreceri în fiecare seară”, a menționat pentru GdS Monica Felea, Director de Comunicare al Festivalului Internațional Shakespeare.

Accesul în satul medieval se va face pe baza de bilet, iar organizatorii prognozează că acestea vor fi puse în vânzare săptămâna viitoare. „Vor exista bilete pentru o zi, care vor asigura accesul la toate evenimentele care au loc în acea zi, pe baza unei brățări, dar și abonamente pentru mai multe zile sau pentru toată perioada festivalului”, a declarat Vlad Drăgulescu, directorul festivalului.

Cum va arăta Shakespeare Village

Shakespeare Village este un concept creat de directorul festivalului, Vlad Drăgulescu, arhitecta Adela Trif și regizorul britanic Philip Parr.

„Vom reinterpreta un sat din epoca elisabetană, unde vom avea, din Marea Britanie, fierar, croitor, cizmar, bucătari, artizani care bat monede și așa mai departe, dar și artizani din România care vor veni cu propriile lor produse”, a mai spus Vlad Drăgulescu.

Satul imaginat de echipa festivalului își propune să îi transpună pe vizitatori în epoca marelui dramaturg, dar va fi totodată un spațiu neconvențional de spectacol și concerte. Programul evenimentelor care vor fi găzduite aici este aproape gata și va fi publicat în curând.

UNATC Bucureşti, partener al ediției a XIV-a

Cea de a XIV-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare va avea loc la Craiova în perioada 16-26 mai 2024 și este organizată, ca în fiecare an, de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Fundația Shakespeare. În anul în care Festivalul Internațional Shakespeare împlinește 30 de ani de existență, organizatorilor tradiționali li se alătură un partener nou – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București.

Biletele pentru spectacolele de la Sala Amza Pellea, alături de cele care vor fi jucate la Sala I.D. Sîrbu, Casa de Cultură a Studenţilor, Teatrul pentru copii și tineret Colibri, Ramada Hall, Tipografia și Filarmonica Oltenia au fost puse în vânzare. Programul este disponibil pe https://www.shakespearefestival.online/ iar abonamentele sunt disponibile la agenția de bilete a Teatrului Național „Marin Sorescu”, Craiova.

CITEȘTE ȘI: Cum dă Primăria Craiova cu flit când i se cer informații concrete despre cheltuieli publice

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS