5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAngajații Radio România continuă protestele în stradă

Angajații Radio România continuă protestele în stradă

În această săptămână a început o serie de pichetări, care se vor desfășura timp de o lună, marțea și joia, în fața sediului central al Societății Române de Radiodifuziune, de la ora 11.00. Aceste proteste sunt susținute și de colegii din țară.

Angajații Radio România își strigă disperarea și revolta în stradă, pe fundalul unei crize fără precedent la nivelul instituției!

Jurnaliștii, personalul de specialitate și de suport reclamă salariile mizerabile, lipsa condițiilor propice de muncă și a unui plan de carieră. Cu un statut juridic neclar al instituției, de mulți ani, oamenii sunt victimele măsurilor de austeritate adresate bugetarilor, dar nu și beneficiarii majorărilor salariale adresate acestora.

S-a ajuns în acest fel, dar și cu indiferența și opacitatea unei conduceri venite pe listele de partid, ca mare parte din personalul de execuție să câștige venituri egale sau aproape egale cu salariul minim pe economie. Pe de altă parte, de ani buni, angajaților nu le este permisă avansarea în carieră, de către un sistem bine pus la punct de șefi obedienți, mulți fără concurs.

Situația dramatică în care se află mare parte din angajații Radio România

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Media CulturMedia, afiliată CNS Cartel Alfa, a solicitat în repetate rânduri conducerii SRR, Parlamentului și Prim-Ministrului, remedierea urgentă a acestei situații. Chiar săptămâna trecută, o întâlnire între reprezentanți ai Sindicatului Salariaților din Radio România, CulturMedia și Cartel Alfa, a avut loc cu membrii Comisiei pentru Cultură și Media din Senatul României.

Întâlnirea a avut loc după ce președintele Cartel Alfa, Bogdan Iuliu Hossu, a tras un semnal de alarmă public față de situația dramatică în care se află mare parte din angajații Radio România. Liderul Cartel Alfa le-a spus parlamentarilor că nu este suficient un dialog bazat pe bune intenții și a cerut implicarea acestora, în caz contrar, personalul de specialitate din SRR văzându-se nevoit să ÎNCETEZE LUCRUL, într-un an electoral complicat, cu patru rânduri de alegeri și cu lista sarcinilor mult mărită pentru personalul de specialitate.

CNS Cartel ALFA se solidarizează cu toate formele de protest pe care angajații Radio România le vor întreprinde.

Citește și: (VIDEO) Un bărbat din Apele Vii, urmărit internațional, prins de polițiștii doljeni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS