Primăria Craiova pregăteşte rebilitarea pasajului suprateran Nicolae Titulescu. Recent administraţia locală a eliberat autorizaţia de construire pentru: „Reabilitare pasaj suprateran km 0- Pasajul Nicolae Titulescu”. Autorizaţia a fost elibertaă în urmă cu câteva zile, „în baza documentaţiei tehnice – D.T. pentru autorizarea executări lucrărilor de construire (D.T.A.C. + D.T.O.E.), respectiv desfiinţarea construcţiilor (D.T.A.D.) nr. 15/2022, elaborată de SC BTF ENGINEERING SRL.
Reabilitarea „pasajului suprateran Km 0 – Pasajul „Nicolae Titulescu” a fost pusă pe tapet de către autorităţile locale la începutul anului 2022. Atunci, administrația locală craioveană a prins în buget suma de 1.000.000 de lei pentru reabilitarea pasajului suprateran Km 0 – Pasajul Nicolae Titulescu (execuție). Ulterior, în luna septembrie, potrivit rectificării bugetare aprobate de Consiliul Local Craiova, suma a fost retrasă. În luna noiembrie a aceluiaşi an, Primăria Craiova revine asupra “obiectivului de investiții Reabilitare pasaj suprateran km 0 – Pasaj Nicolae Titulescu”. Valoarea totală (inclusiv TVA) era atunci de 1.914.449,85 lei. Durata de realizare a investiţiei, așa cum reiese din autorizaţie este de 24 de lună.
Consilierii locali au votat în 2022 proiectul prin care erau recomandate trei variante (varianta zero -varianta II). În variana I, proiectantul a propus „intervenții în măsura apariției defecțiunilor de mai jos: suprastructură, cale și echipamente tablier, infrastructură, racordări cu terasamentele. Varianta II presupune lucrări minimale pentru aducerea pasajului la starea inițială de siguranță, fără lucrări costisitoare. Varianta zero este varianta fără investiție. Varianta recomandată a fost cea de-a doua variantă.
Majorarea costurilor
În vara anului 2023, proiectantul a cerut actualizarea devizului de lucrări. Firma a detaliat de unde apar diferenţele de cost. Cu toate că valoarea unor lucrări a scăzut, costul total a crescut. Studiile de teren prevăzute iniţial în devizul general al DALI cu valoarea de 3.570 de lei au fost reduse la faza PT la valoarea de 1.190 de lei, expertiza tehnică neprevăzând ca fiind necesare studii de teren.
La capitolul „cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri și autorizații” au apărut majorări de la 1.190 de lei la 5.950 de lei, fiind necesare mai multe avize decât cele estimate inițial.
„Expertizare tehnică”, contractată anterior realizării DALI, care dintr-o eroare de redactare a fost inclusă în DALI cu valoarea de 2.238 de lei, a fost corectată la valoarea de 99.960 de lei. De asemenea, la capitolul „DALI și deviz general” s-a făcut corecţia de la 23.800 lei la valoarea de 29.750 lei, incluzând și valoarea de 3.570 lei pentru verificarea tehnică și 2.380 lei pentru studii.
Pentru obţinerea avizelor/acordurilor/autorizațiilor au fost actualizate costurile de la 3.570 de lei la 5.950 de lei, fiind necesară
obținerea mai multor avize decât cele estimate anterior. La poziţia „Proiect tehnic și detalii de execuție” s-a actualizat valoarea, de la 35.358 de lei la 39.270 de lei, prin includerea pozițiilor DTAC și DTOE conform contractului de proiectare. În schimb, scad costurile cu asistenţa tehnică din partea proiectantului.
Cutremurele au scumpit reabilitarea pasajului
Având în vedere cutremurele succesive care au avut loc la începutul anului 2023 în zona județului Gorj, cu magnitudini importante și care s-au resimțit și în orașul Craiova, cresc costurile cu verificarea extinsă a tuturor celor 12 compensatori antiseismici de la pasaj. Drept urmare, s-a actualizat valoarea de la 1.433.878,60 de lei la 1.669.692,45 de lei. Organizarea de şantier ajunge la 23.800 de lei, iar comisioanele, taxele aferente ISC și Casei Sociale a Constructorilor au crescut la 19.699,66 de lei de la 18.789,13 de lei. Şi la final s-au mai adăugat alte cheltuieli neprevăzute în cuantum de 202.669,25 de lei.