6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMărturiile unor consumatori de droguri: Te duc la ruină/Îţi iau ce ai mai drag/Regret că am dat în mama

Mărturiile unor consumatori de droguri: Te duc la ruină/Îţi iau ce ai mai drag/Regret că am dat în mama

Marian, Ionuţ şi Paul – sunt tineri cu nume fictive, consumatori de droguri. Marian are 30 de ani, Ionuţ 19 şi Paul 34. I-am găsit în Centrul de Evaluare şi Tratament al Toxicodependenţelor Sfântul Stelian din Capitală, una dintre puţinele astfel de unităţi sanitare din întreaga ţară şi singura din Capitală, unde în alte spitale există numai secţii special destinate acestui tip de îngriijire. Cei trei pacienţi au popvestit pentru News.ro cum au început să consume droguri, ce anume i-a determinat să facă asta şi ce mesaj au pentru copiii sau tinerii tentaţi să încerce să consume. Toţi trei primesc îngrijiri de specialitate în spitalul Sfântul Stelian.

A început să consume droguri la 15 ani

Marian spune că a început să consume droguri încă de când avea 15 ani, din cauza anturajului în care era. Drumul de la ketamină la heroină nu a fost unul lung. Timp de 11 ani a consumat heroină. Acum Marian vine zilnic la Spitalul Sfântul Stelian din Capitală, unde primeşte tratament cu metadonă.

„Am început când eram copil, de la vârstă fragedă, de la 15 ani. Anturajul, din cauza anturajului m-am apucat de droguri. În Bucureşti am cunoscut drogurile. În grupul nostru de prieteni s-a găsit şi am încercat şi eu. Era ketamină. Prima dată când am încercat a fost o senzaţie plăcută, vă daţi seama, dar cu timpul dintr-o senzaţie plăcută a devenit o dependenţă, de la o substanţă uşoară cum era ketamina am căutat ceva mai puternic, am ajuns la heroină şi de atunci 11 ani, zi de zi, am tras numai heroină, din ce în ce mai mult”, a spus acesta.

Fura din casă pentru a cumpăra droguri

Cum procura heroina? Marian spune că în cercul pe care îl frecventa erau traficanţi. Cu timpul a ajuns să fure lucruri din casă pentru a face rost de bani pentru droguri

„Erau traficanţi dar vă daţi seama, fel şi fel de metode, diferite metode. Ne vorbeam dinainte unde ne întâlneam, făceam fel şi fel de chestii. Prima dată făceam rost de bani de la familie dar am ajuns să fur, să vând lucruri din casă. Nu m-aş mai apuca de droguri dacă ar fi să dau timpul înapoi, aş lua-o pe calea cea dreaptă, m-aş duce la şcoală, aş lua bac-ul, m-aş fi dus undeva la o facultate, să muncesc, să am grijă de familia mea. N-am terminat liceul”, a relatat el.

Mesajul lui Marian pentru tineri

„Mesajul meu pentru tineri ar fi să nu se apuce de droguri, dacă au o familie să stea cu familia lor şi să privească partea frumoasă a vieţii, pentru că viaţa este foarte frumoasă, să evite anturajul, să evite drogurile, să se ducă la şcoală dacă au posibilitatea, să facă o şcoală, să-şi facă un viitor, pentru că drogurile te duc la ruină, la închisoare”.

Citește întreg articolul pe NEWS.ro

Citește și: VIDEO Dolj: A distrus păcănelele la care a jucat, a bătut un bărbat și acum e arestat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS