3.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCursuri de pregătire pentru salvamontiștii gorjeni

Cursuri de pregătire pentru salvamontiștii gorjeni

Salvamontiștii gorjeni vor participa în această primăvară la o serie de acțiuni de pregătire. Astfel, un număr de 6 salvamontiști din cadrul Serviciului Public al Salvamont din cadrul Consiliului Județean Gorj vor participa luna viitoare la un curs de pregătire la Bâlea Lac.

Sabin Cornoiu, președintele Serviciului Public al Salvamont Gorj, a precizat că între cei 6 salvatori montani se vor afla și trei tineri. Exercițiul va avea loc luna viitoare la Bâlea Lac pentru că acolo încă mai este un strat consistent de zăpadă.

„Avem un curs important de pregătire la Bâlea Lac. Acolo încă avem zăpadă pentru a face astfel de cursuri. Sunt și 6 colegi din Gorj, între care și trei foarte tineri. Dorim să îi pregătim și să capete cât mai multă experiență necesară pentru intervențiile în acțiunile de salvare în zona montană. În total, vor participa 40 de salvamontiști din întreaga țară”, a declarat Sabin Cornoiu.

Pregătire și pentru scafandrii

Șeful salvamontiștilor gorjeni a precizat că de cursuri de pregătire vor avea parte și scafandrii din cadrul Serviciului Salvamont Gorj. Mai mulți salvatori sunt atestați și ca scafandrii. Aceștia au intervenit în ultimii ani în Gorj și în țară în acțiuni de salvare sau de recuperare a unor persoane înecate. Chiar și în județul Gorj s-a acționat pentru depistarea rapidă a unor persoane înecate. La dispoziția scafandrilor se află și o dronă subacvatică performantă bazată pe inteligența artificială.

„Vom avea exerciții de pregătire și pentru salvatorii care sunt atestați și ca scafandrii. Vom merge pe lacurile din zona municipiului Târgu Jiu, dar și din zona montană. Acum sunt apele mai limpezi, vizibilitatea este mai bună și putem să organizăm activități complexe. Vegetația încă nu a apărut. Noi nu ne dorim să fim solicitați cu scafandii pe niciunde, dar am fost puși și în situația de a interveni și de a recupera persoane înecate. Până la urmă, având și acel echipament performant, mai alinăm din necazul familiei care nu mai așteaptă zile în șir sau săptămâni până la depistarea persoanei înecate”, a mai spus Sabin Cornoiu, șeful salvamontiștilor din Gorj.

Citește și: O nouă ediție a manifestării „Zestrea Domnițelor”, la Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS