7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAmenzi de 261.000 de lei, aplicate de Protecția Consumatorilor Gorj

Amenzi de 261.000 de lei, aplicate de Protecția Consumatorilor Gorj

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Gorj, a desfășurat, în ultima lună, o variată activitate de verificare a modului în care operatorii economici respectă legislația în vigoare referitoare la protecția consumatorilor, în conformitate cu tematicile de control stabilite la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și cu cele proprii, dar și ca urmare a cercetării petițiilor primite de la consumatori.

În această perioadă au fost efectuate 93 acțiuni de control, iar pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Gorj au aplicat următoarele sancțiuni:

  • 45 amenzi contravenționale, în valoare totală de 261 000 lei;
  • 43 avertismente;
  • oprirea temporară de la comercializare până la remedierea neconformităților pentru produse în valoare de peste 5120 lei;
  • oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare și nealimentare neconforme, în valoare de peste 8 019 lei.
    Principalele nereguli constatate în timpul controalelor, au fost:
  • practici comerciale înșelătoare, respectiv constatarea unor diferențe între prețurile afișate la raft și casa de marcat;
  • nerespectarea normelor de igienă la prestarea serviciilor în saloanele de înfrumusețare;
  • comercializarea de butelii GPL de tip aragaz neconforme, la care au fost constatate defecte cauzate de coroziune sau de natură fizică, respectiv deformări permanente;
  • nerespectarea condițiilor de păstrare și depozitare pentru diverse produse alimentare;
  • publicitate înșelătoare;
  • deficiențe privind informarea consumatorilor;
  • legume și fructe cu modificări organoleptice de alterare.

Citeşte şi: UATAA oprește căldura la Motru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS