Trei tineri au murit și alți trei au fost răniți după ce două mașini s-au ciocnit și s-au răsturnat în curțile de lângă drum. Accidentul a avut loc sâmbătă noapte, în jurul orei 00.40, pe DN 17B, în localitatea nemțeană Borca, conform Ziarpiatraneamt.ro.
În urma verificărilor a rezultat că, în timp ce un tânăr, de 23 ani, ar fi condus un vehicul pe DN 17B, din direcția Poiana Largului spre Borca, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul ce se deplasa în fața sa, condus de un tânăr de 18 ani, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, ambele autoturisme au părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în curtea a două imobile.
Și-au pierdut viața șoferul de 23 de ani și un pasager, de 17 ani, din mașina sa, ambii din Poiana Teiului, precum și un pasager din al doilea autoturism, de 18 ani, din județul Suceava.
Trei persoane s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.
Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice, au acționat pentru descarcerarea victimelor.
Două fete, de 19 și 22 de ani, și un un băiat de 18 ani, cu multiple traumatisme, au fost preluați de echipajele SAJ și SMURD și transportate la CPU Târgu Neamț și UPU Piatra Neamț.
Un bărbat de 23 de ani a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, refuzând transportul la spital.
Alte două persoane cu atacuri de panică (rude ale victimelor) au fost asistate de echipajele medicale la locul evenimentului, refuzând transportul la spital.
Citește și: Azi se sărbătorește Paștele catolic. Cum se calculează data Paștelui. Tradiții și obiceiuri mai puțin cunoscute