-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSuperliga | Gospodin Petev, Baiaram şi Mitriţă, în echipa etapei

Superliga | Gospodin Petev, Baiaram şi Mitriţă, în echipa etapei

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat astăzi echipa etapei a doua din play-off-ul şi play-out-ul Superligii. Ultimul succes înregistrat de Universitatea Craiova, 2-1 cu Rapid, în 10 oameni, i-a obligat practic pe reprezentanţii forului să-i ofere titulatura de antrenorul etapei lui Ivaylo Petev. Din unsprezecele ideal nu aveau cum să lipsească nici cei doi marcatori ai Ştiinţei, Ştefan Baiaram şi Alex Mitriţă, care au făcut o nouă partidă memorabilă.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a doua din play-off şi play-out:

PORTAR:

Ştefan Târnovanu (FCSB)
A închis perfect poarta. A bifat al 14-lea meci fără gol încasat, fiind lider la acest capitol.

FUNDAŞI:

Gabriel de Moura (Dinamo)
Brazilianul a dominat banda dreaptă. A înscris în premieră în principala competiţie internă din România.

Jonathan Cisse (Oţelul Galați)
Golul fundaşului gălăţean poate fi considerat cel mai frumos din această etapă. În plus, s-a dovedit a fi şi unul decisiv.

Matija Boben (CFR Cluj)
Primul gol înscris de sloven în SuperLigă le-a adus clujenilor un punct.

Risto Radunovic (FCSB)
Experimentatul jucător al roş-albaştrilor a făcut un joc defensiv perfect. Muntenegreanul este un exemplu de profesionalism.

MIJLOCAŞI:

Sherif Kallaku (Sepsi)
A avut o evoluţie consistentă la centrul terenului. Şi-a trecut în cont o pasă decisivă.

Adrian Şut (FCSB)
Pe lângă efortul depus, a marcat golul unei victorii mari reuşite de bucureşteni în lupta pentru titlu.

Victor Dican (FC Botoşani)
A marcat golul care a reaprins speranţele în tabăra botoşănenilor. A fost a treia reuşită din sezonul curent.

ATACANŢI:

Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova)
Trece printr-o perioadă formidabilă. Graţie ultimei reuşite, decarul Universităţii Craiova a ajuns la 20 de goluri în 127 de prezenţe în campionat.

Enzo Lopez (FC Botoşani)
Se dovedeşte a fi un transfer reuşit. A contribuit la succesul echipei sale cu un gol şi o pasă decisivă.

Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova)
Un nou meci fabulos făcut de jucătorul alb-albaştrilor, care a ajuns la 13 goluri şi 11 pase decisive în 30 de meciuri disputate în ediţia curentă.

ANTRENORUL ETAPEI:

Ivaylo Petev (Universitatea Craiova)
Antrenorul oltenilor a gestionat perfect momentele critice apărute pe durata partidei cu Rapid. Sub conducerea lui, Universitatea a ajuns la nouă meciuri fără înfrângere şi a reintrat în lupta pentru titlu.

Superliga

Play-off, etapa 2:

Vineri, 29 martie: Sepsi – CFR Cluj 1-1.
Sâmbătă, 30 martie: „U“ Craiova – Rapid 2-1.
Duminică, 31 martie: Farul – FCSB 0-1.

Clasament: 1. FCSB 38 puncte (golaveraj 3-1), 2. „U“ Craiova 31 (4-2), 3. CFR Cluj 28 (2-3), 4. Rapid 28 (2-4), 5. Farul 25 (2-2), 6. Sepsi 23 (2-3).

Etapa viitoare:
Vineri, 5 aprilie – ora 20.30: Sepsi – Farul.
Sâmbătă, 6 aprilie – ora 20.30: Rapid – CFR Cluj.
Duminică, 7 aprilie – ora 20.30: FCSB – „U“ Craiova.

Play-out, etapa 2:

Vineri, 29 martie: FC Voluntari – Hermannstadt 1-0.
Sâmbătă, 30 martie: FC Botoşani – Poli Iaşi 2-1, U Cluj – UTA Arad 0-0.
Duminică, 31 martie: FCU – Oţelul Galaţi 1-2.
Luni, 1 aprilie: Dinamo – Petrolul 1-1.

Clasament: 1. U Cluj 25 (3-0), 2. UTA 24 (4-3), 3. Hermannstadt 23 (3-1), 4. Oţelul 23 (3-1), 5. Petrolul 22 (2-1), 6. Voluntari 17 (4-4), 7. Iaşi 17 (1-3), 8. FCU 16 (1-3), 9. Dinamo 16 (1-4), 10. Botoşani 14 (2-4).

Etapa viitoare:
Vineri, 5 aprilie – ora 17.30: UTA – Botoşani.
Sâmbătă, 6 aprilie – ora 17.30: Petrolul – Voluntari.
Duminică, 7 aprilie – ora 14.30: Hermannstadt – U Cluj.
Luni, 8 aprilie – ora 17.30: Iaşi – FCU, ora 20.30: Oţelul – Dinamo.

Citeşte şi: Superliga | Vedetele etapei a doua din play-off şi play-out

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS