Un adolescent de 15 ani a fost reţinut, aseară, fiind acuzat că a înjunghiat un elev de la o şcoală din Sectorul 6 al Capitalei.
Incidentul a avut loc la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”, situat în sectorul 6 al Capitalei.
„Tânărul, de 15 ani, bănuit de săvârşirea faptei a fost reţinut pentru 24 de ore. Urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere legală”, potrivit Poliţiei Capitalei. Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 21, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.
Tânărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor:
- de lovire sau alte violenţe,
- tulburarea ordinii şi liniştii publice,
- portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Un elev de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” a fost agresat miercuri de trei indivizi necunoscuţi, care au escaladat gardul unităţii de învăţământ. Din primele cercetări s-a stabilit că victima, de 16 ani, ar fi avut un conflict spontan cu patru minori din afara unităţii de învăţământ.
Ulterior, acesta ar fi fost agresat fizic de unul dintre minori, cu un obiect tăietor-înţepător. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical, care i-a acordat primele îngrijiri medicale. Elevul a fost transportat la spital, pentru îngrijiri de specialitate.
Poliţiştii au depistat la scurt timp trei minori implicaţi în eveniment. Cu sprijinul jandarmilor a fost depistat și autorul, care a fost reținut.
Citește și: Vâlcea: Accident în Mihăești. Patru persoane au fost rănite