Muzica simfonică este muzica instrumentală compusă pentru ansambluri mari (orchestre).
Muzica simfonică este specifică mai multor genuri muzicale, aparţinând atât muzicii culte, cât şi celei de consum.
Lista compozitorilor de muzică simfonică cultă este extrem de cuprinzătoare, printre reprezentanţi importanţi amintindu-i pe Tomaso Albinoni, Ludwig van Beethoven, Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Hector Berlioz, Johannes Brahms, Piotr Ilici Ceaikovski, Frédéric Chopin, Claude Debussy, Antonin Dvořák, George Enescu, Edvard Grieg, Georg Friedrich Händel, Joseph Haydn, Franz Liszt, Gustav Mahler, Giacomo Puccini, Serghei Rahmaninov, Franz Schubert, Johann Strauss, Giuseppe Verdi şi mulţi alţii, enumerarea fiind una sumară şi incapabilă să acopere întreaga arie a acestui domeniu.
(Date preluate de pe Wikipedia).
Sunt ascultător (şi) de muzică simfonică, fără a fi neapărat un specialist. Printre preferaţii mei absoluţi se numără Ceaikovski (după mine, cel mai mare), Grieg (printre cei mai originali), Chopin (în mod sigur, cel mai sensibil şi senzitiv), Dvořák (inimitabil), Rahmaninov (cu o trăire exprimată într-un mod unic). Iar piesele preferate, pe lângă aproape orice de Ceaikovski – dar mai ales ”Lacul lebedelor” și ”Concertul nr. 1” -, Poloneza op. 53, de Chopin, Valsul nr. 2, de Şostakovici, Carmina Burana, de Carl Orff şi Adagio în G Minor, de Albinoni.
Desigur, li se adaugă marii Beethoven şi Mozart și alții, dar nu este decât un top personal.
Revenind la afirmaţia din titlu, ea ar putea părea absurdă dacă ar fi desprinsă de contextul anilor pe care îi trăim. În principiu, o artă fie o receptezi, fie nu. Însă la fel cum pentru cerinţele din prezent ale credincioşilor învăţătura creştină ar trebui difuzată într-un mod care să nu fie rigid, scolastic, şi muzica simfonică (un izvor nesecat de valori şi trăiri artistice) trebuie, astăzi, să beneficieze de un culoar favorabil pentru a fi receptată cum se cuvine.
Ateneul şi sălile de concerte par a fi rezervate strict melomanilor aparţinând vârstelor a treia şi eventual a doua. Câţi tineri vor lăsa la o parte distracţia zgomotoasă, petrecerile şi skateboard-ul pentru a merge la un concert de muzică simfonică, câţi adolescenţi au Grieg sau Beethoven în mp3 player? Evident, aproape niciunul, fiindcă o excepţie sau două poate se vor găsi, ca în orice domeniu.
Muzica simfonică se bucură în continuare de interes, inclusiv în mediul online
Foto: Freepik
De ce se întâmplă aceasta? Personal, nu cred că muzica simfonică poate fi considerată depăşită, e ca şi cum ai spune că sculpturile lui Michelangelo sau picturile renascentiste nu mai sunt de actualitate. Are un rafinament şi o forţă spirituală care nu pot pieri.
Dar trebuie să intri într-o stare aparte pentru ca mesajul să pătrundă nealterat, la fel cum în biserică nu te poţi duce într-o vestimentație neadecvată.
Ar trebui ca tinerii şi cei foarte tineri să se poată detaşa, măcar o dată pe săptămână, de lumea jocurilor video şi a filmelor, de skateboard şi de distracţii frivole, fiindcă dacă le-ar fi insuflată corect pasiunea pentru muzica simfonică sunt convins că ar găsi ceva de valoare în ea, chiar dacă vremurile şi moravurile s-au schimbat.
Dacă închizi ochii şi încerci să-ţi imaginezi o armonie celestă sau dacă vei căuta o muzică aflată în rezonanţă cu peisajele montane sau marine atinse de sublim, în mod cert te vei opri la muzica clasică.
O dovadă că această artă beneficiază și în prezent de apreciere sunt extrem de numeroasele clipuri de muzică clasică încărcate pe Youtube, una dintre cele mai mari platforme de conţinut video din lume. Iar numărul de vizionări este uneori de ordinul milioanelor, ceea ce spune mult despre popularitatea de care încă se bucură muzica clasică.
(Curiozitate: la una dintre variantele de videoclip pentru Adagio, de Albinoni, pe lângă foarte multe aprecieri pozitive (aşa-numitele like-uri) apăreau şi 224 de aprecieri negative. E drept că rareori există unanimitate, dar am luat-o prin excludere: cei 224 bănuiesc că sunt ascultători de simfonică, altfel nu ar mai fi accesat clipul. Calitatea înregistrării nu mi s-a părut sub altele de pe site. Calitatea video – la fel. Calitatea muzicii lui Albinoni – sinonimă cu perfecţiunea. Atunci, oare ce nu le-o fi plăcut celor 224? Eu nu pot da un răspuns).
În încheiere, sunt convins că muzica simfonică s-ar putea bucura de acelaşi succes de care au parte, de exemplu, festivalurile medievale organizate la noi în mai multe oraşe din Transilvania, dacă ar exista o promovare corespunzătoare. Adică să mai îndrumi telespectatorul şi către canalul Mezzo, nu numai către desuurile ”vedetelor” şi către locurile în care au avut loc ”accidente cumplite”.
Autor Mihai Gîndu
