2.8 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiVolei / România nu a mișcat cu Estonia, în preliminariile CE U20

Volei / România nu a mișcat cu Estonia, în preliminariile CE U20

Selecţionata masculină de volei a României a fost învinsă de Estonia cu scorul de 3-0 (25-16, 25-13, 25-16), vineri, la Tallinn, în Grupa C din faza a doua a preliminariilor Campionatului European de volei masculin Under-20 din 2024. România, care participă cu selecţionata Under-18, s-a înclinat după 68 de minute.

În celălalt meci al grupei, Ucraina a învins Olanda cu 3-0.

Sâmbătă, echipa antrenată de Răzvan Parpală şi Bogdan Nicolae va juca împotriva Ucrainei (17:00), iar Estonia va înfrunta Olanda (19:00).

Prima clasată obţine automat calificarea, plus trei din cele cinci echipe situate pe locul 2, cu cel mai bun punctaj, în cele 5 grupe de calificare.

Fetele nu au avut nicio șansă cu Serbia

De partea cealaltă, și naționala de fete fost învinsă de Serbia cu 3-0 (25-10, 25-21, 25-17), vineri, la Vrnjacka Banja (Serbia), în Grupa A din faza a doua a preliminariilor. Tricolorele s-au înclinat după 64 de minute. În primul meci din grupă, ele au pierdut fără drept de apel în faţa Belgiei (0-3).

Bianca Gabriela Cucu s-a remarcat din echipa României, cu 11 puncte. Lana Mijacic a reuşit 14 puncte pentru învingătoare, iar Milica Vidacic a adăugat 11 puncte.

Belgia este lider, cu două victorii (6 puncte), urmată de Serbia, două victorii (6 p), Austria, 0 puncte, România, 0 puncte.

România, care participă la turneu cu echipa Under-18, va juca ultimul meci contra Austriei, sâmbătă, de la ora 17:30.

Citește și: F1 / Max Verstappen, pole-position și la MP al Japoniei! Când are loc cursa

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS