11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA murit analistul economic Ilie Șerbănescu

A murit analistul economic Ilie Șerbănescu


Ilie Şerbănescu, analist economic și fost ministru al Reformei în cabinetul Victor Ciorbea, a murit, la vârsta de 81 de ani.

Tristul anunț a fost făcut de soția lui Ilie Șerbănescu, Cristina, pe Facebook.

„Cu Sfânta Împărtășanie, pe care a primit-o chiar ieri, Ilie a plecat de lângă noi. Dumnezeu să-l ierte!”, a scris, luni, pe Facebook, soția fostului ministru.

Ilie Șerbănescu suferea de o boală gravă.
Apropiații lui spun că miercuri va avea loc slujba de înmormântarea la Biserica Cașin, din București.

Printre cei care au transmis mesaje au fost europarlamentarul Maria Grapini.

„Am aflat cu tristețe ca domnul Ilie Șerbănescu a plecat dintre noi! L-am cunoscut Și am colaborat la mai multe emisiuni economice pe vremea când conduceam patronatul din textile. Ne prețuiam reciproc și pot spune fără teama de a greși că, domnul Profesor, Ministru Ilie Șerbănescu era un specialist în economie, dar era și un mare român. Suferea pentru orice pierdere economică a României și suferea atunci când nu se luau cele mai bune măsuri! Dumnezeu sa-l odihnească!”, a scris Maria Grapini, pe Facebook.

Ilie Șerbănescu s-a născut la 20 iulie 1942, în București. A absolvit Academia de Studii Economice din București. A devenit doctor în economie, încă din 1976. Lucrarea sa „Corporațiile transnaționale“ a rămas singura perspectivă, pe aceeași temă, până în 1989, în literatura românească de specialitate.

Este autor al unor lucrări printre care „Reforma economică în România: jumătăţile de măsură dublează costurile sociale” (1994), „România sub tirania cifrelor mici” (2002, Columbia University), “România, o colonie la periferia Europei“, 2016, și „Colonialismul actual și colonia sa România,“ 2018.

Citește și: (VIDEO) Un lup a fost filmat în zona Poiana Brașov alergând în urma unui biciclist

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS