5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSalarii reduse cu 20% pentru angajații Termocentralei Ișalnița

Salarii reduse cu 20% pentru angajații Termocentralei Ișalnița

Angajații Sucursalei Electrocentrale de la Ișalnița, din Complexul Energetic Oltenia, vor încasa lefuri mai mici. Procentul de scădere a salariilor este de circa 20%. Motivul este că activitatea nu mai este la nivelul celei de anul trecut și nu se mai efectuează ture de noapte.

De la 1 aprilie, a fost trimis acasă personalul prestatorului de servicii Minprest Serv Rovinari, care active în sectorul Descărcări Cărbune. Astfel, 80 de persoane sunt în concediu de odihnă. La Termocentrală mai sunt în prezent numai 370 de angajați. Din total, 150 sunt tineri încadrați pe perioadă determinată sau pensionari.

„Facem curățenie la instalații și reparații. Nu mai producem energie. O să terminăm și curățenia și reparațiile și nu știu ce o să mai facem. Suntem toți în program de zi: 370 de salariați din care 150 sunt pe perioadă determinată și pensionari. La unii pensionari nu le-au mai prelungit contractele. Altora le-au prelungit cu o lună de zile. Cei rămași avem salariile diminuate cu 20%. Acesta este viitorul energiei pe bază de cărbune de la CEO. Mai sunt câțiva salariați care asigură și tura de noapte pentru că mai producem hidrogen – mai sunt de supravegheat instalații”, a declarat Nicușor Văduva, sindicalist la Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița.

Nu a mai primit cărbune de două săptămâni

Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița aproape că a epuizat rezervele de cărbune din depozitul aferent cazanului rămas în exploatare. Cu toate acestea, grupul energetic a funcționat sporadic în acesta an și numai datorită scăderii temperaturilor la început de an. Atunci grupul de la Ișalnița a intrat în rezervă, însă a fost repornit după câteva zile și a funcționat până la finalul iernii.

Acum nu mai este activitate de producere a energiei electrice. În plus, de circa două săptămâni de la Complexul Energetic Oltenia nu a mai fost livrată vreo tonă de cărbune către termocentrala din județul Dolj. Potrivit reprezentanților unității de producție, în depozitul existent a mai rămas cărbune amestecat cu pământ. Întreaga cantitate ar mai asigura funcționarea la repornire pentru numai 10 zile. Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița este propusă în Planul de restructurare și decarbonare să facă tranziția de la cărbune la gaze naturale. În zonă și există magistrala de gaze, însă proiectul derulat alături de compania Alro este întârziat.

Investiția nouă se lasă așteptată

Recent, Ministerul Energiei a anunțat, de exemplu, semnarea contractului de finanțare pentru centrala pe gaz de la Ișalnița, a cărui valoare se ridică la aproximativ 250 de milioane de euro. Fondurile sunt destinate construirii unei centrale electrice cu ciclu combinat pe bază de gaz natural, de aproximativ 850 MW la Ișalnița, județul Dolj. Valoarea acestui contract, decontată din Fondul pentru Modernizare este de 1.259.374.315,04 lei, echivalentul a 253.125.302,00 euro.

„Ministerul Energiei a semnat contractul de finanțare în cadrul Programul-cheie 2 – construirea de capacități electrice de tip turbină cu gaz cu ciclu combinat (CCGT) ce pot fi adaptate pentru funcţionarea pe hidrogen, necesare pentru realizarea tranziţiei de la cărbune şi pentru echilibrarea reţelei, cu finanțare din Fondul pentru modernizare, al cărui beneficiar este CCGT POWER IȘALNIȚA SA”, conform Ministerului Energiei.

Citește și: Gorj: Au închis termocentrala și fac reparații

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS