3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate495 de lei amendă pentru o femeie care a traversat ignorând indicaţiile poliţistului rutier. Femeia a încercat să scape cu fuga

495 de lei amendă pentru o femeie care a traversat ignorând indicaţiile poliţistului rutier. Femeia a încercat să scape cu fuga

O femeie din Bacău a fost amendată cu 495 de lei de Poliţia Rutieră pentru că a ignorat semnalele agentului care dirija circulaţia şi care i-a făcut semn să aştepte pe trotuar. Poliţiştii spun că femeia şi-a pus în pericol viața şi a periclitat şi siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

Incidentul a avut loc miercuri dimineaţă, pe strada Spiru Haret din municipiul Bacău. 

În imaginile surprinse de camera de bord a unui autoturism oprit la semafor se vede cum agentul opreşte circulaţia autovehiculelor, face semn pietonilor să traverseze pe trecerea destinată lor, apoi opreşte circulaţia pietonilor şi face semn maşinilor să treacă. Mai mulţi pietoni se opresc şi aşteaptă, însă o femeie începe să traverseze. Agentul îi face semn să se oprească, însă ea îl ocoleşte şi merge mai departe. 

Polițistul o urmează pe trotuar și între cei doi are loc o discuție aprinsă. Femeia încearcă să scape luând-o la fugă, cu polițistul pe urmele ei. După câțiva metri este oprită din nou.

Poliția a subliniat că femeia 43 de ani a manifestat un comportament sfidător față de polițist în timpul incidentului. Aceasta a fost amendată cu 495 de lei de către autoritățile locale.

Citeşte şi: Director din CEO, trimis în judecată de DNA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS