FCU Craiova şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), sâmbătă seară, în Bănie, într-un meci din etapa a cincea din play-out-ul Superligii. În urma acestui rezultat, gazdele rămân pe ultima poziție în clasament, cu 18 puncte, în timp ce bucureștenii s-au săltat la 20.
Dinamo a deschis scorul în finalul primei reprize, prin bulgarul Gheorghi Milanov (44). Echipa antrenată de Eugen Trică a reuşit să egaleze în min. 90, prin Vladislav Blănuţă (90), cu o lovitură de cap, la centrarea lui William Baeten.
FCU Craiova: Gurău – Compagnucci, Lekiatas, Lacroix, Padula – D. Albu, Pop – Sidibe, Baeten, Jibril – Blănuță. Antrenor: Eugen Trică.
Dinamo: Golubovic – Patriche, Velkovski, Homawoo – De Moura, Milanov, Gnahore, Pavicic, Bordușanu – Abdallah, Gregorio. Antrenor: Zeljko Kopic.
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Alexandru Vodă (Alba Iulia); al patrulea oficial: Valentin Porumbel (Olteniţa)
Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Romică Bîrdeş (Piteşti)
Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Ioan Bogdan (Arad) – LPF.
Play-out, etapa 5:
Vineri, 19 aprilie: AFC Hermannstadt – FC Botoșani 1-1.
Sâmbătă, 20 aprilie: Poli Iași – FC Voluntari 3-2, FCU Craiova – Dinamo 1-1.
Duminică, 21 aprilie – ora 16.00: Oțelul Galați – U Cluj.
Luni, 22 aprilie – ora 19.00: Petrolul Ploiești – UTA Arad.
Clasament: 1. Hermannstadt 28 (8-4), 2. Oțelul 27 (5-2), 3. UTA 27 (6-6), 4. U Cluj 26 (5-3), 5. Petrolul 25 (4-6), 6. Voluntari 21 (11-8), 7. Iași 21 (4-6), 8. Dinamo 20 (3-6), 9. Botoșani 18 (7-7), 10. FCU 18 (3-8).
Citește și: Sepsi – „U“ Craiova | Anzor Mekvabishvili: „Trebuie să câștigăm și să fim în top“