5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj5 kilometri din Varianta Ocolitoare a orașului Târgu Jiu, verificată de o comise specializată

5 kilometri din Varianta Ocolitoare a orașului Târgu Jiu, verificată de o comise specializată

O comisie din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere va fi prezentă săptămâna aceasta la Târgu Jiu pentru verificări la Varianta Ocolitoare.

Comisia va reveni practic în municipiu pentru a verifica dacă au fos remediate problemele scoase în evidență la ultima vizită, astfel încât să se poată trece la recepția primului tronson din șoseala lungă de 20 de kilometri. Este vorba de tronsonul de 5 kilometri din partea de vest a municipiului Târgu Jiu.

Așteptările drumarilor este ca de săptămâna aceasta să fie dat ok-ul pentru recepție și să fie deschis circulației publice tronsonul de 5 kilometri din Varianta Ocolitoare a orașului Târgu Jiu. Este de amintit că pe sectorul vestic al Variantei Ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, antreprenorul a finalizat efectuarea testelor obligatorii înainte de deschiderea circulației rutiere pe poduri noi construite. Restul lucrărilor trebuie să fie gata până pe 25 iunie. Lucrăile sunt gata în procent de aproape 90%.

Se lucrează de un deceniu

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat în toamna anului 2020 contractul pentru finalizarea lucrărilor la Varianta Ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, un proiect în valoare de 207 milioane lei.

„C.N.A.I.R. a semnat contractul având ca obiect „Construcția Variantei de Ocolire Târgu Jiu – Finalizare lucrări” cu ofertantul declarat câstigător Asocierea Secol Societa Edile Costruzioni E Lavori S.A. – Secol Romania S.R.L. Valoarea contractului este de 207.000.000,00 lei făra TVA”, a anunțat CNAIR, printr-un comunicat de presă.

Traseul are o lungime de 20 de kilometri, iar banii sunt asigurați din fonduri europene. Durata contractului este 18 luni perioada de execuție a lucrărilor, 84 de luni perioada de garanție a lucrărilor. Este de amintit că varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu ar fi trebuit să fie gata în luna octombrie a anului 2016. Firma italiană care a câștigat prima licitație nu a putut să ducă însă până la capăt contractul și acesta a fost reziliat de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Tot o firmă din Italia se ocupă acum de lucrări. În mod normal, lucrările la Varianta Ocolitoare ar fi trebuit să fie gata în 2 ani. Au trecut 10 ani de la deschiderea șantierului.

Eugen Măruță

Se fac angajări la Spitalul Județean

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu face angajări. Au fost scoase la concurs două posturi de îngrijitoare disponibile la Ambulatoriul unității medicale. Sunt obligatorii studiile gimnaziale. Până pe data de 30 aprilie pot fi depuse dosarele de către candidate. În data de 14 mai va avea loc proba scrisă a concursului, iar pe 17 mai interviul. În data de 22 mai vor fi afișate rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor.

Citește și: Firma care administrează depozitul de gunoi de la Târgu Jiu, amendată cu 140.000 de lei!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS