O femeie, de 83 de ani, s-ar fi stropit cu un lichid inflamabil şi s-ar fi autoincendiat. Tragedia a avut loc duminică, în comuna botoșeneană Hlipiceni.
Unul dintre vecini a găsit-o pe femeie în stare critică, cu arsuri pe o treime din corp.
Omul a cerut ajutor la 112.
În scurt timp, la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD cu medic, care i-a acordat octogenarei primul ajutor. Bătrâna a fost apoi preluată şi transportată la Urgenţe.
”Echipajul de terapie intensivă mobilă a fost solicitat pentru o pacientă de 83 de ani, cu aproximativ 35% suprafaţă corporală cu arsuri de gradele II, III şi IV. A fost intubată, ventilată mecanic şi, cel mai probabil, va fi internată pe secţia de chirurgie plastică reconstructivă a Spitalului Judeţean, pentru tratament de specialitate”, a precizat medicul primar Ramona Elena Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.
Potrivit localnicilor, bătrâna este cunoscută cu o serie de afecţiuni psihice şi ar mai fi avut, în trecut, tentative de a-şi pune capăt zilelor.
Citeşte şi: Comunicări științifice studențești „Ecostudent”, la UCB