7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNational(VIDEO) Președintele Iohannis, despre retragerea candidatului Cîrstoiu: Nu vreau să comentez deciziile coaliţiei

(VIDEO) Președintele Iohannis, despre retragerea candidatului Cîrstoiu: Nu vreau să comentez deciziile coaliţiei

-

Preşedintele Iohannis a declarat, marţi, în Coreea de Sud, despre decizia coaliţiei de a retrage candidatura lui Cătălin Cîrstoiu şi a veni cu caniddaţi separaţi la Primăria Capitalei că în mod cert nu este un mare succes al coaliţiei. Șeful statului a răspuns întrebărilor jurnaliștilor.

Redăm declarațiile președintelui Klaus Iohannis:
„Mă aflu în vizită oficială la Seoul, Republica Coreea fiind un partener strategic al României în regiunea Asia-Pacific încă din 2008, dar și un prieten apropiat, cu care împărtășim valori, principii și abordări comune.

Am avut astăzi discuții consistente cu Președintele Yoon Suk Yeol, căruia i-am mulțumit pentru invitația de a vizita Coreea de Sud, într-un moment important în plan global și regional, dar și bilateral.

Crizele actuale globale impun eforturi sporite de apărare a ordinii internaționale bazate pe reguli din partea noastră, a tuturor celor care avem o viziune comună, indiferent de zona geografică în care ne aflăm.

Parteneriatul nostru strategic are rezultate concrete în numeroase domenii, de la cel economic la investiții, infrastructură, apărare sau în domeniul energetic.

Având în vedere toate acestea, împreună cu Președintele coreean am adoptat astăzi „Declarația Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea”, care stabilește direcțiile principale de cooperare pentru următorii 10 ani, în beneficiul țărilor și al cetățenilor noștri.

Dialogul politic și de securitate, cooperarea economică și investițiile, precum și cooperarea în domeniul culturii, al educației și al contactelor umane reprezintă cei trei piloni esențiali ai colaborării noastre viitoare.

Cooperare în domeniul apărării

Intenționăm să avansăm cooperarea în domeniul apărării, inclusiv din perspectiva finalizării negocierilor Parteneriatului de securitate Uniunea Europeană – Republica Coreea.

Printr-o coordonare strânsă în plan bilateral, dar și în cadrul cooperării dintre NATO și partenerii din Indo-Pacific, susținem eforturile de contracarare a multiplelor efecte negative ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ale cooperării dintre Rusia și Coreea de Nord sau privind continuarea dezvoltării de către Coreea de Nord a armelor nucleare. În fond, ceea ce ne dorim este o lume mai sigură și mai stabilă.

În discuția foarte consistentă pe care am avut-o astăzi cu omologul meu, am încurajat creșterea substanțială a investițiilor sud-coreene în România, cu precădere în domenii strategice precum infrastructura, energia și apărarea. Avem în atenție și cooperarea în domeniul agriculturii, cu accent pe securitatea alimentară și a apei sau consolidarea relațiilor bilaterale în domeniul infrastructurii portuare – între porturile Constanța și Busan.

Cooperarea în domeniul energiei nucleare

În mod prioritar, am susținut cooperarea în domeniul energiei nucleare pentru a facilita tranziția de la combustibilii fosili la surse de energie verde, pentru a combate schimbările climatice și pentru a crește securitatea noastră energetică. În acest scop, am menționat în discuțiile avute cu omologul meu deschiderea României față de inițiativa sud-coreeană numită Carbon Free Energy, adică energie fără carbon.

Mă bucur să vă spun că în domeniul energiei nucleare cooperarea noastră s-a dezvoltat mult în ultimii ani, mai ales datorită implicării Republicii Coreea în proiectele nucleare din România, cum este instalația de eliminare a tritiului de la Cernavodă.

În egală măsură, suntem încântați să cooperăm cu partenerii noștri în dezvoltarea, fabricarea și utilizarea tehnologiei reactoarelor modulare mici, pentru a face pași concreți în îndeplinirea obiectivului României de a deveni un hub în domeniu.

Tocmai având acest interes, vă informez că mâine voi face o vizită la complexul de producție al întreprinderii Doosan Enerbility, în Changwon, pentru a aprofunda aspectele privind oportunitățile din domeniul energiei verzi.

Consolidarea relației bilaterale

Tot astăzi au fost semnate la nivel ministerial o serie de documente relevante pentru consolidarea relației bilaterale, vizând: apărarea, energia nucleară, investițiile și comerțul, cooperarea în situații de urgență și managementul dezastrelor, cooperarea în domeniul culturii, al mass-media și al tineretului și sportului. De asemenea, a fost semnat și un document de cooperare în domeniul investițiilor și pentru stimularea comerțului bilateral.

După această conferință de presă, imediat, voi avea o întâlnire cu Prim-ministrul Republicii Coreea.

Voi reitera, evident, avantajele și punctele forte ale României, o economie competitivă și dinamică la nivel european, cu multiple resurse și posibilități foarte bune de investiții.

Am certitudinea că, împreună, vom sprijini noi proiecte în domenii inovative și de impact pentru mediul de afaceri, dar și pentru cetățenii noștri.

Evident însă că viitorul Parteneriatului nostru se bazează și pe liantul vibrant pe care legăturile interumane, schimburile culturale și în domeniul educației, științei și tehnologiei îl oferă.

Voi continua vizita aici, la Seoul, cu o întâlnire pe care o aștept cu mult interes – cu reprezentanții comunității românești de aici.

Dacă aveți întrebări, poftiți.

Sesiune de întrebări și răspunsuri

Jurnalist: Voiam să vă întreb în ce măsură consolidarea Parteneriatului Strategic și acordurile semnate astăzi pot contribui la dezvoltarea României la nivelul Coreei de Sud? Și poate spera România să devină în Europa un hub de investiții, de cercetare la nivelul la care este astăzi Coreea de Sud?

Președintele României: Da, ar fi bine să ajungă România în Europa la nivelul la care a ajuns Coreea de Sud în Asia. Am convenit astăzi cu omologul meu mai multe colaborări și ați văzut că s-au și semnat înțelegeri între actori. Fapt este că această relație cu Coreea de Sud evoluează foarte bine și cred că avem o șansă reală ca această colaborare în domeniul nuclear să ne ajute efectiv să devenim pionieri pe reactoare modulare mici în regiunea noastră, dar sunt și multe alte zone unde colaborarea poate să creeze locuri de muncă și să aducă tehnologie în România, de exemplu în zona industriei de Apărare.

Dar am așteptări mari și din colaborarea dintre universități, colaborarea pe cyber și multe altele. Am constatat un interes real aici, în Coreea de Sud, și pot să spun că am trecut cu certitudine dincolo de a declara bunele intenții și aștept deja rezultate foarte concrete din această relație. Deci, da, poate real să ajute România.

Nu este un mare succes al Coaliției

Jurnalist: Domnule Președinte, dacă îmi permiteți o întrebare pe teme interne. Presupun că știți că la București Coaliția de guvernare a decis să retragă sprijinul pentru candidatul comun și cele două partide vor merge cu candidați separați, doamna Firea și domnul Burduja, care este aici, cu dumneavoastră. Considerați această situație un eșec al Coaliției PSD-PNL și ce semnal credeți că transmite pentru alegerile următoare, parlamentare și în special prezidențiale, se mai poate vorbi de o strategie comună a celor două partide?

Președintele României: Cert, nu este un mare succes al Coaliției, ca să mă exprim așa, dar, în rest, prefer să nu comentez deciziile Coaliției în materie de ales candidați și de felul în care se vor poziționa. Știți bine că discuțiile în Coaliție s-au purtat ieri și azi-noapte, din câte am înțeles, deci nu am fost acolo, ca să fiu, ca să zic așa, în contact nemijlocit, deci am aflat rezultatele.

Important este ca această soluție de candidați separați pe București să nu ducă la niște lupte electorale în interiorul Coaliției care pe urmă s-ar reflecta negativ asupra activității Guvernului, și cred că există capacitatea în cele două partide să separe alegerile locale de activitatea guvernamentală.

Cred că toată lumea își amintește că crearea acestei Coaliții a fost încurajată de mine, pentru că am avut nevoie de un guvern stabil, un guvern cu o majoritate serioasă în Parlament, pentru a trece România cu bine prin toate crizele succesive pe care le-am avut, lucru care s-a întâmplat.

Obiectivul acestei Coaliții a fost stabilitate și trecerea cu bine prin crize, ceea ce s-a întâmplat, deci obiectivul a fost atins, dar cred că mai are potențial această Coaliție în viitor. Sigur, acum, în toiul campaniilor electorale, va fi un pic mai complicat de a menține buna înțelegere la cotă maximală.

Nu m-am implicat nici înainte, nici acum în negocierile din Coaliție

Jurnalist: Domnule Președinte, insist un pic pe acest subiect. Ați spus că nu ați fost acolo, evident, erați aici, în Coreea de Sud, însă v-au sunat, v-au informat, ați avut o părere, ați discutat? Și dacă ne puteți spune ce ați discutat. Pentru că, și asta ar fi ca o a doua întrebare, această variantă cu candidat separat, pare cumva că e ca o cale liberă pentru actualul primar general, Nicușor Dan, de a câștiga, având în vedere că este și primul în toate sondajele. Vedeți dubla candidatură să fragmenteze mai mult electoratul în sprijinul, în favoarea, în avantajul primarului Nicușor Dan?

Președintele României: Nu aș vrea să speculez acum despre șansele unui candidat sau ale altui candidat, însă, la prima parte a întrebării – nu m-am implicat nici înainte, nici acum în negocierile din Coaliție pe candidați și pe felul în care se poziționează, dar la sfârșit am fost informat, da, la sfârșitul negocierilor.

Jurnalist: Este varianta pe care nu v-ați dorit-o sau v-ați fi dorit-o de la început? Cea de acum, cu PSD și PNL cu candidați separați?

Președintele României: Prefer să lăsăm acest răspuns pe altădată.

Iohannis: Am venit cu o aeronavă mică

Jurnalist: Domnule Președinte, o întrebare care are legătură cu vizita dumneavoastră aici, în Coreea, dar o întrebare despre modul în care ați făcut această vizită, dacă îmi permiteți. Vreau să vă întreb, în condițiile în care economia României șchioapătă oarecum, de ce ați ales o nouă vizită cu un avion de lux, în timp ce membrii Executivului au venit cu un avion de linie?

Președintele României: În primul rând, economia României nu șchioapătă, ci crește în continuare, și nu cred că putem să facem o legătură între acestea două. Da, am venit într-o deplasare externă, așa cum au fost și multe altele, în interesul și pentru România.

Jurnalist: De ce cu un avion de lux era întrebarea.

Președintele României: Nu știu cum definiți un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică.

Președintele Iohannis: Nu am fost consultat în alegerea candidatului la Primăria Capitalei

Jurnalist: Domnule Președinte, spuneați că ați fost informat de decizia Coaliției, însă întrebarea este dacă ați fost consultat. Și aici aș face o mică paranteză – dumneavoastră, în momentul în care ați fost întrebat despre părerea cu privire la medicul Cîrstoiu, ați spus că nu comentați informațiile despre posibili candidați. Acum nu mai este nici măcar posibil candidat. Care este opinia dumneavoastră cu privire la propunerea medicului Cîrstoiu la Primăria Capitalei?

Președintele României: Nu comentez astfel de lucruri. Fără supărare, nu cred că este treaba Președintelui să facă caracterizări ale unor foști, posibili sau viitori candidați.

Jurnalist: Da, dar a fost propus de Coaliția PSD-PNL, subliniind PNL.

Președintele României: Bun, și? Mă tem că nu înțeleg exact sensul întrebării. Eu sunt Președintele României.

Jurnalist: Ați fost consultat cu privire la această propunere?

Președintele României: În privința consultării, pot să repet doar ce v-am spus și adineaori, când mi s-a pus aceeași întrebare. Nu am dorit să intru în aceste discuții, deci nu am fost consultat, pentru că nu am dorit.

Deplasare în interesul României

Jurnalist: În contextul vizitei dumneavoastră în Coreea de Sud, există de fiecare dată prilej de discuții, așa cum a întrebat și colegul meu, despre felul în care Administrația Prezidențială alege să călătorească și atunci nu știu cât dumneavoastră cunoașteți. Există discuții, de multe ori în contradictoriu, în societate despre cheltuielile pe care Administrația Prezidențială le face.

Unii sunt nemulțumiți, de exemplu, că anul trecut au fost 8 milioane de euro pentru deplasările Președintelui României. Alții sunt nemulțumiți de faptul că aeronava prezidențială a decolat de la Sibiu. Eu vreau să vă întreb pe dumneavoastră cum le răspundeți românilor care ar vedea lucrurile așa, există aceste controverse în societate și, cu siguranță, le știți, și doi – dacă există o solicitare din partea Administrației Prezidențiale de a cumpăra o aeronavă sau două aeronave prezidențiale, așa cum știm că se întâmplă în cazul multor state, inclusiv din vecinătatea României.

Președintele României: Da, această solicitare există de multă vreme, însă niciun guvern nu a considerat că este momentul potrivit pentru așa ceva. În rest, toată deplasările mele sunt planificate, oportune, în interesul României și cu respectarea integrală a legislației în vigoare.

Mai multă atractivitate pentru cariera militară

Jurnalist: Recent, la un eveniment aniversar România în NATO de 20 de ani, ați subliniat nevoia ca România să își consolideze rezerva de militari. Recent, MApN a transmis că doar 40% dintre cei care au aplicat pentru a fi militari profesioniști au fost acceptați. Ce transmiteți în acest sens? Adică în ce mod se poate consolida rezerva de militari și ce transmiteți opiniei publice, care întotdeauna când se vorbește despre recrutare se gândește la recrutarea obligatorie?

Președintele Iohannis: Nu m-am gândit la recrutare obligatorie și nu voi avansa așa ceva, asta este o chestiune foarte clară. În rest, cred că trebuie să existe mai multă informație și mai multă atractivitate pentru cariera militară, mai multă atractivitate însemnând, evident, și o soldă pe măsura implicării fiecărui militar.

Mai multă publicitate – este, cred, important să se facă mult mai multă publicitate pozitivă, adică lumea, mai ales tinerii care ar viza eventual o carieră militară, să știe foarte exact care sunt oportunitățile, care sunt metodele, cum se ajunge acolo, și așa mai departe. Foarte multe chestiuni sunt destul de puțin cunoscute publicului larg.

Dotarea Forțelor Navale cu nave de lupte, fregate sau corvete

Jurnalist: S-a propus zilele trecute trimiterea a opt militari români în misiunile navale NATO și UE din Marea Roșie, militari care vin dintr-o armată al cărei serviciu naval este cel mai slab serviciu dotat din toate categoriile de forțe. În ultimii ani nu s-a cumpărat nicio navă de luptă, s-a anulat licitația de corvete, și întrebarea mea este: când își va îndrepta conducerea țării atenția și spre dotarea Forțelor Navale cu nave de lupte, fregate sau corvete?

Președintele României: Dacă prin conducerea țării vă referiți la mine, la domnul ministru al Apărării, și alții, noi din capul locului ne-am îndreptat atenția spre apărarea țării. Însă aceste achiziții pe care le-ați menționat nu au fost anulate fiindcă nu am dorit noi să se facă, ci pentru că procedurile, din păcate, nu au fost finalizate cu succes, și atunci vor trebui repetate. Dar această dotare vă asigur că este în atenția conducerii țării.

Jurnalist: Întrebarea este când, având în vedere contextul de securitate?

Președintele României: Cât de repede posibil. Domnul ministru cu siguranță vă dă detalii mai multe.

Candidatura la Secretariatul General al NATO

Jurnalist: În contextul candidaturii dumneavoastră oficiale la Secretariatul General al NATO, au apărut informații în presa internațională cu privire la o listă scurtă, pe care vă aflați și dumneavoastră, cu posibila înlocuire a doamnei Ursula von der Leyen la candidatura președinției Comisiei Europene. Aș vrea să vă întreb dacă în spatele ușilor închise există state care vă susțin candidatura la Secretariatul General al NATO și dacă e un plan B această posibilă candidatură la Comisia Europeană.

Președintele României: Despre susținerea în spatele ușilor închise, vă dați seama că asta înseamnă că, în limbaj diplomatic, nu se vorbește în public, și atunci cred că înțelegeți foarte bine că nu voi divulga aceste poziții. Iar, în ceea ce privește cealaltă chestiune, vă referiți la un material de tip analiză făcut fără să fim consultați și, dacă vi se pare că arăt bine în material, mă bucur, dacă nu, nu“.

Citește și: Nicolae Ciucă va fi prezent de Sf. Gheorghe în Băilești

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ungaria anunţă că România şi Bulgaria se pot alătura...

Ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, a declarat vineri...

ȘTIRI GdS