Un medic ginecolog de la Spitalul Judeţean Giurgiu a fost reținut după ce a fost prins în flagrant când primea mită pentru a efectua o cezariană.
Medicul a pretins si primit suma de 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru el şi 200 lei pentru alte persoane de la Secţia Ginecologie, pentru a efectua o intervenţie chirurgicală de cezariană.
”Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Antucorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu, sub coordonarea şi la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu au realizat marţi, 23.04.2024, prinderea în flagrant de luare de mită a unui medic ginecolog din cadrul Spitalului Judeţean Giurgiu”, a transmis, miercuri, Direcţia Generală Anticorupţie.
Medicul a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită.
Citește și: Se grăbește reabilitarea Secției Chirurgie 1, după ce apa de ploaie s-a infiltrat prin tavan