“Ce vrei să te faci când vei fi mare?” e o întrebare la care foarte mulţi copii răspund la un moment dat, entuziaşti, “medic!”. Dar până cresc, alegerea li se schimbă. În cazul micuţei Simona, calea a rămas aceeaşi. Dar povestea din spatele acestei alegeri bate filmul. Micuţa Simona a ales această profesie cu inima deschisă. La propriu. A fost unul dintre primii copii operaţi pe cord deschis în România anilor 90. O experienţă care ar fi putut fi traumatică pentru un copil. Însă pentru Simona Frăsie lucrurile au stat altfel. La spitalul Fundeni, devenit a doua casă în anii copilăriei, fetiţa a descoperit empatia şi dedicaţia. Şi a hotărât, cu candoare, dar şi cu determinare, să le ducă mai departe.
Astăzi, dr. Simona Frăsie este un reputat medic endocrinolog, fiind apreciată de pacienţi pentru profesionalism, dar şi pentru deschiderea şi blândeţea sa. Centrul medical Dr. Frăsie, un centru mono-nişă, care oferă servicii medicale complete de ambulatoriu în specialitatea endocrinologie, dar şi servicii de dermato-estetică, este un succes muncit, ale cărui culise te lasă fără cuvinte.
Când toate drumurile duc la spital
Alegerea s-a conturat încă din copilărie, în spate aflându-se o poveste cu două faţete, spune medicul. Una pozitivă şi una poate… mai puţin.
“Am fost un copil cu o malformaţie congenitală cardiacă… La acea vreme, în România erau abia începuturile în chirurgia cardiacă, în anul 1980, când am fost operată pe cord deschis la Fundeni. Am fost consultată de un profesor din Capetown, din Africa de Sud. De când am amintiri, de la doi ani, îmi amintesc drumurile făcute la Bucureşti, la Fundeni. La 10 ani a avut loc intervenţia, fiind printre primele de acest fel care s-au făcut în ţara noastră. Cu şanse mici… Dar cu un final fericit”, povesteşte medicul.
“Am crescut în acel spital, în clinica de chirurgie cardiovasculară”.
“Dacă nu era optimismul, datele biologice cu care am pornit în viaţă nu m-ar fi ajutat să ajung aici”
Copilăria Simonei Frăsie a însemnat halate albe, prietenii cu copii din toată ţara veniţi să se interneze în acelaşi loc. Internări de o lună, două, vacanţe de vară petrecute în spital, schimburi de numere de telefon, atât cât se putea, pentru că abia se introdusese telefonia fixă. Piticot şi Nu te supăra, frate! pe acoperişul Fundeniului, sub privirea atentă a asistentelor. “Erau ca mamele noastre. Au fost oameni aşa de buni. Profesorul, asistentele. Au fost familia noastră de la Fundeni. Şi acum îi mai spun mamei să îmi facă pilaful de la Fundeni. Aşa pilaf bun mâncam acolo încât am rămas cu această nostalgie.”
Am fost nevoită să devin o luptătoare. “Dacă nu era optimismul, datele biologice cu care am pornit în viaţă nu m-ar fi ajutat să ajung aici”.
Toată această experienţă a fost departe de a fi traumatică totuşi, mărturiseşte copilul devenit acum medic, la rândul său, deşi ar fi putut fi, în mod firesc, mult mai uşor cucerit de cealaltă lume a copilăriei sale. Faţeta pozitivă. Lumea păpuşarilor. Tatăl Simonei Frăsie era impresarul Teatrului de Păpuşi, aşa că atunci când medicul nu petrecea timpul la spital, era adesea acolo, în lumea magică a marionetelor, a poveştilor, a spectacolului. Ba chiar juca roluri de doctor în piese de teatru.
“Medicina mi s-a lipit de suflet şi nu m-aş fi văzut făcând altceva”
Copilul Simona a văzut cea mai frumoasă parte a sistemului, a rămas cu amintirile unor oameni salvatori, prieteni, astfel încât perspectiva sa a rămas, până în ziua de astăzi, cea conturată în acei primi ani de viaţă. De aceea medicul Simona Frăsie emană o căldură naturală şi priveşte pacienţii aşa cum micuţa Simona era privită în copilărie de familia sa de la Fundeni.
“Empatia vine de la sine, nici măcar nu a trebuit să o cultiv, să mă gândesc la ea ca la un termen. Este un termen mai nou în vocabular, la modă. Cred că o ai sau nu. Iar cei care nu o au sunt de admirat atunci când depun eforturi să fie empatici.”
Tânăra Simona, la trântă cu nedreptatea
Luptătoarea Simona a trebuit să depăşească, peste ani, o nouă confruntare. Cea cu nedreptatea. În anul în care a susţinut rezidenţiatul, examenul a fost fraudat, iar sute de participanţi au luat nota maximă prin recurs la metode necinstite. Simona Frăsie s-a aflat atunci printre studenţii care au mers la Minister pentru a cere anularea examenului. Ceea ce s-a şi întâmplat. Un episod unic în istoria rezidenţiatului din România.
La noul examen, susţinut în condiţii extrem de riguroase, cu subiecte aduse cu poliţia, care a şi supravegheat desfăşurarea probei. “Am luat rezidenţiatul de pe poziţia 132 din 6000 de candidaţi şi mi-am putut alege orice specialitate. Şi am ales endocrinologie pentru că ştiam din facultate că nu aş fi putut urma o specialitate chirurgicală. Nu aş fi avut rezistenţa fizică să operez, să fac gărzi şi, în viaţă, e bine să îţi cunoşti limitele. Mi-am dorit o ramură medicală, iar endocrinologia este foarte provocatoare pentru că impune multă gândire, are o logică extrem de complexă. Sistemul endocrin este cel care ne guvernează toate ritmurile circadiene, metabolismul. El interacţionează cu toate sistemele noastre, de aceea endocrinologia are un răsunet pluridisciplinar”, explică dr. Frăsie.
Severin, prima oprire din călătoria către centrul medical propriu
După rezidenţiat, făcut la Institutul Parhon şi la Craiova, în 2001, în ciuda faptului că luase rezidenţiatul cu a treia medie din judeţ şi a susţinut cu brio examenul de specialitate la Cluj, unde a obţinut a doua medie, nu a găsit post la un centru universitar, aşa că a mers în proximitatea casei, la Severin.
“În 2002, m-am prezentat la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu-Severin ca medic endocrinolog. De 5-6 ani nu aveau specialist în judeţ, aşa că mă aşteptau cu mare nerăbdare. M-am mutat cu soţul acolo, şi el rezident pe medicină de familie. Însă eu, plină de elan, perfecţionistă, nu aveam ceea ce îmi trebuia în acel spital, la acea dată. Ce să vorbim de dozări hormonale, de tiroidă, de ecografii, de puncţii? Aşa că, după un an ca şefă de secţie la Severin, mi-am dat demisia, spunându-i managerului de la acea dată că eu am învăţat şi îmi doresc să îmi fac meseria aşa cum trebuie”, mărturiseşte.
La clinica din Severin a lucrat câţiva ani. Apoi s-a hotărât că vrea acasă. “Eram singurul medic din judeţ, puteam sta acolo până la adânci bătrâneţi, dar îmi doream să revin la Craiova şi îmi doream emulaţie, îmi doream să fiu stimulată mental, să profesez într-un mediu competitiv, alături de alţi colegi, să comunicăm. Am crezut şi cred în colaborare cu colegii şi în competitivitate, nu să fiu eu cu mine pe primul loc. Aşa că ne-am făcut bagajele, ne-am vândut apartamentul din Severin şi le-am zis soţului şi fiicei mele: Să nu uitaţi niciodată ziua asta”.
A refuzat un post de medic la Bruxelles
Era anul 2007. Familia Frăsie şi-a cumpărat un apartament în Craiova şi, în loc să locuiască acolo, au decis să îl amenajăm pentru cabinet. Aşa că, în propriul oraş, au stat cu chirie 5 ani de zile ca să poată clădi un vis.
În 2011, neobosita Simona Frăsie a mers trei luni în Franţa, unde a învăţat să facă puncţii. Apoi a aplicat la Centre Hospitaliere Universitaire Brugmann din Bruxelles. Ar fi trebuit să rămână acolo permanent de la 1 februarie 2012, însă a refuzat. “Nu am regretat niciodată până acum că nu am rămas acolo. Până acum o lună, când au apărut nişte măsuri guvernamentale care ne-au lăsat tuturor un gust amar”.
Centrul medical Dr. Frăsie, un vis împlinit
Şi, pentru că îşi dorea să locuiască în propriul apartament de 4 camere şi să nu mai stea în chirie într-unul de 2, a făcut parte din echipa unei clinici timp de 5 ani. “Am fost asociată cu o colegă, pentru că altfel nu mi-aş fi permis de una singură aparatura şi toate costurile necesare pentru a funcţiona la standardele dorit. Apoi am luat decizia să am, în sfârşit, clinica pe care mi-am dorit-o şi am creat acest centru mono-nişă, endocrinologie, căruia mi-am dorit să îi dau o amprentă personală, începând cu logoul până la culorile alese. Să fie al meu. Am vrut să nu lipsească nimic pe această specialitate necesar diagnosticului, tratamentului şi monitorizării. Ulterior, unde este cazul, se merge pe spitalizare.
Şi pentru că avem patologie pe endocrinologie inclusiv la copii, am adus alături de mine o colegă – de altfel, singura din regiune care are specializare pe endocrino-pediatrie, dr. Amel Cirlă. Avem şi o colegă pe dermatologie, unde avem şi parte de dermato-estetică, proceduri de la hydrati, dermapen, laser, o mulţime de proceduri cu echipamente de ultimă generaţie”, spune medicul Simona Frăsie. Cu bucurie şi căldură în glas, amintind de copilul cu inima deschisă care a luat viaţa în piept.
