5.5 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjComuna Dănești a rămas fără primar

Comuna Dănești a rămas fără primar

Prefectul județului Gorj, Virgil Drăgușin, a semnat astăzi joi ordinul privind constatarea încetării de drept înainte de termen a mandatului de primar al comunei Dănești, județul Gorj, al domnului Paliță Mădălin Constantin.

Decizia a survenit ca urmare a condamnării prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate.

Mădălin Paliță, primarul comunei Dănești, a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu un termen de supraveghere de doi ani, pentru infracțiunea de ultraj. Sentința a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova și este definitivă. Edilul este obligat la plata a 12.000 de lei daune morale și alte cheltuieli, precum și la 60 de zile de muncă în folosul comunității la Școala Gimnazială 1 Dănești.

Potivit Prefecturii Gorj, atribuțiile ce îi sunt conferite prin lege primarului, vor fi exercitate de drept, de către Marcel Bîzu, viceprimar al comunei Dănești.

Citeşte şi: Platformă pentru comercializarea mieilor, la Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS