2.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisIrina Begu, înfrântă în două tiebreak-uri de Keys, la Madrid

Irina Begu, înfrântă în două tiebreak-uri de Keys, la Madrid

De două tiebreak-uri a avut nevoie Madison Keys (favorită 18) pentru a o învinge pe Irina Begu în turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Madrid. A fost un meci intens, de două ore și 11 minute, iar finalista de la US Open din 2017 s-a impus, într-un final, cu 7-6(3), 7-6(6).

A fost doar al doilea turneu pe care Irina l-a jucat după revenirea pe teren (accidentată, sportiva noastră a lipsit din circuitul WTA între septembrie 2023 și martie 2024).

În urma acestei victorii, Madison conduce cu 2-0 în meciurile directe cu Begu. Prima victorie a venit în 2016, la Miami, scor 6-3, 6-1.

Pentru prezența pe tabloul principal de la Caja Magica, Irina Begu va primi un premiu în valoare de €30,255 și 35 de puncte în ierarhia WTA de simplu.

Aflată în prezent pe locul 128 în ierarhia mondială, Begu va pierde puncte importante după eliminarea prematură de la Madrid. În clasamentul WTA Live se găsește pe 165 (coborâre de 37 de poziții).

Citeşte şi: Emma Răducanu, de nerecunoscut! Eşec fără drept de apel la Madrid

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS