România trimite un nou pachet de ajutor umanitar în Fâșia Gaza. Un nou transport cu produse alimentare şi articole de cazarmament a plecat luni spre Fâşia Gaza. Valoarea ajutoarelor acordate, conform unor decizii ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, este de 8,2 milioane de lei, informează News.ro.
„România continuă acordarea de asistenţă umanitară populaţiei civile din Fâşia Gaza. În cursul dimineţii a fost trimis un nou transport cu produse alimentare şi articole de cazarmament – corturi, saci de dormit, paturi etc. – în valoare totală de 8,2 milioane de lei, puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale”, a anunţat, luni, Guvernul.
Transportul se realizează cu resurse naţionale
Potrivit sursei citate, decizia de acordare a acestor produse a fost luată în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, condus de premierul Marcel Ciolacu. Astfel, transportul se realizează cu resurse naţionale până în HUB-ul constituit de Comisia Uniunii Europene în Cipru. Ulterior, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, transportul ajutorului umanitar pe relaţia Cipru – Fâşia Gaza se face cu ajutorul agenţiilor specializate ONU.
Citește şi: Producția „Guvernul Copiilor 2“, regizată de Ioana Mischie, se vede la la Târgu Jiu