Borussia Dortmund s-a impus cu 1-0 în fața echipei PSG, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor. La finalul jocului din Germania, tehnicianul gazdelor, Edin Terzic, a apreciat rezultatul, dar știe că returul va fi extrem de dificil.
„Mai este atât de mult de jucat… Ştim că va fi o altă poveste peste şase zile. Noi am simţit asta când am jucat la Paris în faza grupelor. Când ei îşi intră în ritm, este foarte complicat. Nu ne temem de nimic și respectăm pe toată lumea. Cunoaştem calitatea adversarilor, am simţit-o astăzi. Am arătat cel mai bun joc al nostru astăzi împotriva lui PSG, dar este nevoie de asta dacă vrem să ne calificăm în finală“, a afirmat Terzic.
„Avem un mic avans, nici mai mult, nici mai puţin. Vom merge acolo să câştigăm, deşi ştim că ne ajunge un egal. Am câştigat meciuri importante în deplasare în acest sezon în Liga Campionilor, la Newcastle, pe San Siro… Ştim, de asemenea, că vor juca săptămâna viitoare cu mult entuziasm şi într-o atmosferă frumoasă la meciul lor de acasă. Şi că vor dori să schimbe soarta partidei. Noi am arătat astăzi câteva lucruri care i-au pus în dificultate“, a apreciat tehnicianul.
„Respectăm nu doar faptul că suntem în semifinale, ci şi că jucăm împotriva unei echipe foarte puternice. Săptămâna viitoare avem o şansă să ne calificăm în finala Ligii Campionilor şi vom încerca cu toate puterile noastre să profităm de ea“, a conchis Edin Terzic.
Citește și: Liga Campionilor / Borussia Dortmund și-a îndeplinit prima misiune