2.6 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateRomânia a primit din Bulgaria mai multe organe transplante de la un donator

România a primit din Bulgaria mai multe organe transplante de la un donator

Un avion SMURD a zburat într-o misiune medicală în Bulgaria pentru a aduce organe pentru pacienți din România. Mai multe organe transplantate de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria au ajuns la noi în ţară, întrucât acolo nu era niciun pacient compatibil pentru a beneficia de ele. A fost prima prelevare dintr-un stat străin, a anunțat șeful Agenţiei Naţionale de Transplant, Guenadiy Vatachki, potrivit News.ro.

„Ieri (nr. miercuri) a avut loc o prelevare de organe la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria. Întrucât pe teritoriul Bulgariei nu au existat primitori compatibili, organele au fost oferite către Romania, pe baza protocolului de colaborare în domeniul transplantului între cele două ţări”, a explicat șeful ANT.

O echipă din Spitalul Parhon din Iași s-a deplasat de urgenţă cu avion de la SMURD până la Sofia

Pentru această misiune medicală, o echipă din Spitalul Parhon din Iași s-a deplasat de urgenţă cu avion de la SMURD până la Sofia, unde a efectuat prelevarea și ulterior s-a întors la Iaşi pentru a le transplanta.

Guenadiy Vatachki a explicat că aceste colaborări între ţări pentru schimbul de organe este ca acestea au loc pentru a nu fie irosite organele donatorilor atunci când nu există pacienţi compatibili în ţara respectivă, conform recomandărilor europene.

Anul trecut au fost 4 prelevări din afara ţării

Anul trecut au fost 4 prelevări din afara ţării, 2 in Bulgaria si 2 in Republica Moldova. Iar Romania a trimis un cord si un ficat, către aceste două ţări. Aceasta este prima prelevare din altă ţară din anul acesta.

„În aceste momente, avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat o misiune specială externă, ce a constat în transportul unei echipe medicale pentru transplant şi a organelor prelevate, din Bulgaria în România”, a transmis, miercuri seară, Inspectoratul General al Aviaţiei.

Echipajul avionului a reuşit să transporte echipa medicală

Sursa citată a precizat că, în mai puţin de o oră, echipajul avionului a reuşit să transporte echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplant, din Sofia la Iaşi.

„Rinichii urmează să ajungă la doi cetăţeni români, a căror singură şansă la o viaţă normală este transplantul. Împreună, toţi cei implicaţi în executarea acestei misiuni, au format o echipă care a făcut ca drumul de la donator la primitori să fie parcurs fără probleme şi în timp util”, a mai IGA

Până în momentul de faţă, în 2024 au fost 33 de donatori în moarte cerebrală şi peste 100 de transplanturi de organe.

Citeşte şi: Târgu Jiu: Daruri de Paște de la polițiștii locali pentru o fetiță bolnavă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS