Universitatea Craiova a câștigat categoric, scor 2-0, partida susținută luni seară, pe stadionul „Ion Oblemenco“ (18.521 de spectatori), în fața formației FCSB. Confruntarea cu noua campioană a contat pentru etapa a 8-a din play-off-ul Superligii.
Știința a deschis scorul prin Raul Silva, care a reluat cu latul, de la 7 metri, printre picioarele lui Tîrnovanu, după o minge venită din bară, în urma unei lovituri de cap a lhi Markovic (‘4, 1-0).
Alb-albaştrii şi-au mărit avantajul în partea secundă, prin Andrei Ivan, care a reluat de la 8 metri, la conlţul din stânga al porţii, o centrare venită din dreapta, de la Vlădoiu (’71, 2-0).
Un moment important al jocului s-a petrecut în minutul 77, când FCSB a beneficiat de un penalti uşor acordat, pe care Dariul Olaru l-a ratat, trimiţând în transversală.
Finalul le-a aparţinut „leilor”, care au irosit ocazii uriaşe prin Vlădoiu, Bană (de două ori), Mitriţă şi Ivan.
„U“ Craiova: L. Popescu – Căpățînă (’60, Vlădoiu), Zajkov, R. Silva, Bancu – Al. Crețu (’77, Mateiu), Mekvabishvili – Danciu (’82, Bană), Houri (’82, Cîmpanu), Ivan – Markovic (’46, Mitriţă). Antrenor: Costel Gîlcă.
FCSB: Tîrnovanu – Antwi (’70, V. Creţu), Lixandru, Tchakonte, Ov. Popescu (’90, Panţîru) – Alhassan (’46, Haruţ), Șut, Olaru – Băluță, Miculescu (’90, D. Popa), Oc. Popescu. Antrenor: Elias Charalambous.
Cartonașe galbene: R. Silva ’45, Creţu ’62, Mateiu ’90+5 / Oc. Popescu ’67, Băluţă ’81.
Au arbitrat: Rareș Vidican – Mihai Marica, Imre-Laszlo Bucsi; Lucian Rusandu.
VAR: Marcel Bîrsan, Cosmin Vătămanu.
Observatori: Vasile Bratu (CCA), Iuliuss Nemțeanu (LPF).
În etapa viitoare, Universitatea Craiova va evolua la Ovidiu, contra Farului Constanța (luni, 13 mai, de la ora 20.30).
La rândul său, FCSB va primi vizita echipei CFR Cluj (sâmbătă, 11 mai, de la ora 20.00).
Superliga, etapa 8
Play-off:
Vineri, 3 mai: Farul Constanța – Sepsi Sf. Gheorghe 1-4.
Duminică, 5 mai: CFR Cluj – Rapid 3-2.
Luni, 6 mai: Universitatea Craiova – FCSB 2-0.
Clasament: 1. FCSB 49 puncte (golaveraj 12-8), 2. „U“ Craiova 40 (12-9), 3. CFR Cluj 40 (13-13), 4. Farul 35 (15-12), 5. Sepsi 31 (12-12), 6. Rapid 29 (9-19).
Play-out:
Sâmbătă, 4 mai: FC Botoșani – FC Voluntari 0-0, U Cluj – Dinamo 3-3.
Duminică, 5 mai: Petrolul – Oțelul 2-1.
Luni, 6 mai: Hermannstadt – Poli Iași 0-1, UTA Arad – FCU Craiova 3-1.
Clasament: 1. UTA 37 (15-9), 2. Oțelul 33 (9-7), 3. Hermannstadt 31 (10-6), 4. U Cluj 30 (11-10), 5. Petrolul 29 (8-12), 6. Botoșani 25 (11-9), 7. Voluntari 24 (11-9), 8. Iași 24 (5-8), 9. Dinamo 22 (8-12), 10. FCU 22 (7-13).
Citește și: UTA Arad – FCU Craiova 3-1 | Mari emoții că pică pentru trupa lui Trică