5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSărbători cu iz de spital. Au ajuns la UPU Craiova după ce s-au ospătat de Paşte

Sărbători cu iz de spital. Au ajuns la UPU Craiova după ce s-au ospătat de Paşte

La Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, „tradiţia” prezentării pacienţilor cu tulburări digestive şi alte probleme asociate consumului exagerat de alcool şi mâncare s-a păstrat şi cu ocazia acestui Paşte. Medicii le transmit oamenilor să păstreze echilibrul meselor în perioada sărbătorilor şi să alterneze mesele bogate cu mese mai sănătoase, pentru a evita să îşi petreacă aceste zile la camerele de gardă sau în incinta unităţilor de primiri urgenţe.

Majoritatea cazurilor – enterocolite şi pancreatite

La SCJU Craiova, în perioada 4-7 mai 2024 au fost înregistrate 656 prezentări la Unitatea de Primiri Urgenţe. 126 dintre pacienţi au necesitat internare. Au fost înregistrate 4 cazuri de pacienţi care ajuns la spital în urma consumului de droguri şi 4 cazuri asociate agresiunilor fizice.

„Majoritatea cazurilor au fost enterocolite, pancreatite, câteva cazuri de intoxicaţie etanolică, hemoragii digestive pe baza consumului excesiv de alimente şi alcool”, a menţionat managerul spitalului, Eugen Georgescu. Acesta a menţionat că pacienţii au provenit atât din mediul urban, cât şi din mediul rural.

În perioada menţionată, au existat şi 8 cazuri grave, pacienţi care au avut nevoie de ATI.
„Am avut şi 62 de cazuri de prezentări în urgenţă în rândul copiilor, în principal cu sindrom febril şi puţine cazuri de pneumonie internate”, a mai precizat Georgescu.

Managerul Spitalului Judeţean Craiova: Excesul poate duce la acutizarea unor afecţiuni cronice

„Odată cu sărbătorile de Paşte, de Crăciun, observăm o exagerare a consumului alimentar şi a consumului de alcool, care se reflectă nu neapărat în numărul de prezentări la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), cât mai ales în patologii. Abuzurile de acest fel pot conduce şi la acutizarea unor boli cronice. Colecistita cronică se poate acutiza, ciroza hepatică, de asemenea. Chiar şi accidentul vascular cerebral poate surveni, pe baza hipertensiunii şi a creşterii consumului de alcool, în această perioadă”, mai spune directorul spitalului.

Medicii recomandă alternarea meselor bogate cu cele sănătoase

Medicii recomandă echilibru şi alternarea meselor îmbelşugate cu mese bogate în legume şi verdeţuri.

„Recomandăm moderaţie, ştim că tradiţia este asociată cu consumul de produse alimentare grase, însă mesele grase ar trebui alternate cu mese mai sănătoase, cu consum de salate, cu consum de preparate pe bază de peşte. Nu putem avea într-o zi două-trei mese cu alimente cu conţinut mare de grăsimi şi să plusăm şi cu alcool pentru că acestea produc un şoc asupra organismului şi conduc la această situaţie în care pacienţii ajung la Urgenţă. Ar trebui să devenim mai precauţi şi mai echilibraţi, suntem în anul 2024, nu putem spune că nu avem informaţii despre efectele pe care abuzul alimentar şi de alcool le produc asupra organismului”, spune Eugen Georgescu.

CITEŞTE ŞI: Primăria Craiova a solicitat acordul de mediu pentru viitorul parc Cernele. Proiectul prevede exproprieri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS