8.4 C
Craiova
joi, 21 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateUn autotest pentru HPV a fost autorizat în Statele Unite

Un autotest pentru HPV a fost autorizat în Statele Unite

În Statele Unite, autorităţile de reglementare din SUA au autorizat un autotest pentru HPV, unul dintre primele astfel de dispozitive disponibile pe piaţă, specialiştii sperând că astfel de mijloace vor majora sensibil rata de screening pentru cancerul de col uterin, transmite News.ro.

Testul a fost dezvoltat de compania farmaceutică Roche şi oferă o opţiune accesibilă de screening pentru femei.

“Într-o facilitate sanitară, o persoană colectează o probă vaginală, care este trimisă apoi într-un laborator spre analiză cu instrumentul molecular cobas al Roche. Persoanele care au un rezultat pozitiv vor fi dirijate pentru tratament către un furnizor de servicii de sănătate”, a transmis miercuri compania, într-un comunicat.

În Statele Unite, peste jumătate dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer de col uterin nu au făcut niciodată sau au făcut foarte rar o procedură de screening.

Tocmai de aceea, teste mai accesibile precum cel autorizat acum de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA ar putea ajuta la creşterea semnificativă a ratelor de screening.    

România are cea mai mare rată de mortalitate prin cancer de col uterin din UE

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), circa 99% din cazurile de cancer de col uterin sunt provocate de infecţia cu virusul HPV.

Cancerul de col uterin, care poate fi prevenit în mare măsură prin vaccinarea anti-HPV, continuă să provoace un număr mare de decese la nivel mondial, iar una dintre cauzele principale este rata scăzută de testare. În România, cancerul de col uterin constituie a patra cea mai frecventă cauză oncologică de deces pentru femei, pe fondul ratei scăzute de vaccinare şi de testare.

Ţara noastră înregistrează cele mai ridicate rate de incidenţă şi mortalitate prin cancerul de col uterin din Uniunea Europeană, care sunt de 2,7, respectiv 3,2 ori mai mari decât media europeană, arată datele transmis de Acţiunea HPV România, proiect pilot al European Cancer Organization.

Vaccinarea împotriva HPV este considerată cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin. În România, vaccinarea anti-HPV este gratuită pentru fete şi băieţi cu vârste între 11 şi 18 ani, în timp ce femeile cu vârsta cuprinsă între 19 şi 45 de ani beneficiază de vaccinare anti-HPV în regim compensat 50%.

Citeşte şi: Deputaţii au votat proiectul de lege care garantează dreptul la avort

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS