6.2 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomân condamnat pentru că a furat două bancomate, repatriat din Spania, unde trăia sub identitate falsă

Român condamnat pentru că a furat două bancomate, repatriat din Spania, unde trăia sub identitate falsă

Un român condamnat în țară pentru că a furat o mașină și două bancomate, a fost repatriat din Spania, unde trăia sub o identitate falsă.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, vineri, că a fost extrădat din Spania un bărbat condamnat la nouă ani de închisoare pentru spargerea a două bancomate. El se află deja într-un penitenciar din ţara noastră. Alina Gorgiu a anunţat, vineri, pe pagina sa de Facebook, extrădarea lui Gal Ernest.

”În fiecare săptămână vă spun poveşti inedite cu tot felul de fugari. Fugarul pe care am reuşit să-l aducem azi-noapte e unul cu o poveste mai specială, pentru că a gândit în maniera următoare: de ce să scoţi bani de la bancomat când poţi lua bancomatul cu totul?

Aşa a gândit fugarul nostru de astăzi, pe care îl cheamă Gal Ernest, care a furat o maşină şi a spart nu unul, ci două bancomate. A fost condamnat de justiţia din România la 9 ani şi 28 de zile închisoare. S-a gândit să scape de pedeapsă, a fugit în Spania, autorităţile l-au identificat, am reuşit să-l extrădăm şi acum se află în penitenciarele din România. Mare grijă la ce faceţi!”, a transmis Alina Gorghiu.

Trăia în Spania sub o identitate falsă

Bărbatul a fost găsit și arestat în Alcorcon, Spania, pe 30 ianuarie 2024, în urma informațiilor transmise de polițiștii români prin Biroul SIRENE România.

Polițiștii români au dat de el după ce primiseră în 23 noiembrie 2023 informații despre o posibilă identitate falsă folosită de urmărit, în Spania.

El era căutat pentru punerea în executare a unui mandat european de arestare emis de către autoritățile române, pentru furt calificat, fiind condamnat la 10 ani de închisoare. În fapt, în perioada decembrie 2004 – ianuarie 2005, bărbatul a sustras un autoturism, un bancomat și a încercat sustragerea unui alt bancomat, în județele Brașov și Suceava.

Citeşte şi: Aproape 1.300 de persoane au participat la Bursa generală a locurilor de muncă de la Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS