ACSO Filiaşi a reuşit să se califice şi în acest sezon competiţional la barajul de promovare în Liga 2. Este cea de-a doua participare consecutivă pentru gruparea doljeană şi a treia de când se află la Liga 3.
În acest an competiţional, sub bagheta lui Victor Naicu şi Cosmin Fruntelată, ACSO Filiași a terminat pe locul 2 play-off-ul Seriei 7, cu 48 de puncte. A fost depăşită doar de CSC Ghiroda (58 de puncte) şi le-a lăsat în urma sa pe CSM Deva (47) şi Viitorul Şimian (42).
Pentru Daniel Rogoveanu şi colegii săi urmează un adevărat test de maturitate şi de valoare. Filieşenii urmează să o întâlnească miercuri, de la ora 18.00, pe stadionul „Orăşenesc“ pe FC Bihor Oradea, câştigătoarea seriei a 8-a. Gruparea din Crişana se poate lăuda că s-a impus detaşat în seria 8, fără să piardă niciun meci!
Confruntarea ACSO Filiaşi – FC Bihor Oradea va fi arbitrată de Eduard Ioniță (Tulcea). Acesta va fi ajutat de asistenţii Daniel Vlase (Galaţi) şi Florin Iftode (Târgu Bujor), respectiv rezerva Florin Adrian Sava (Vânători). Delegat de joc va fi Laurenţiu Dumitru Nistor (Moreni), iar observator de arbitri: Bogdan Velicu (Bucureşti).
Victor Naicu: „Avem şansa noastră şi încercăm să profităm“
Optimismul primează în tabăra celor de la ACSO Filiaşi. Atât antrenorul Victor Naicu, cât şi jucătorii Daniel Rogoveanu, Alex Mitulețu și Yanis Găgeatu sunt convinşi că jocul cu bihorenii va fi foarte dificil. Ei cred însă că poate fi obţinut un rezultat bun acasă, astfel încât să ţină „aprisă“ partida retur, programată sâmbătă, de la ora 18.00, la Oradea.
Şi preşedintele secției de fotbal, Florin Spânu, îşi doreşte ca ACSO Filiaşi să dea peste cap calculele hârtiei:
George Tătar: „Marea luptă acum vine“
De partea cealaltă, preşedintele formaţiei FC Bihor Oradea, George Tătar, se simte în siguranţă atât sportiv, cât şi financiar.
„Este cel mai bun rezultat al clubului din ultimii 20 de ani, raportat la numărul de meciuri jucate în campionat, numărul de victorii, egaluri și meciuri pierdute, indiferent de liga în care echipa a jucat. Cred că aceste rezultatele oglindesc destul de bine efortul depus de fiecare dintre membrii clubului – jucători, antrenori, stafful tehnic şi management. Însă lupta noastră nu s-a încheiat. Mai avem meciuri importante de jucat pentru barajul accederii în Liga 2. Prin urmare, marea luptă de abia acum vine, însă am încredere în echipă. Ştiu că putem păstra aceeași cadență ca în timpul campionatului“, a spus Tătar, conform liga2.prosport.ro.
„Din punct de vedere financiar, până astăzi, clubul a atras sponsorizări şi merchandising în sezonul 2023/ 2024 de circa 550.000 de euro. Este sumă de asemenea foarte mare în raport cu anii trecuți. Am vândut, după cum se știe, peste 7.000 de abonamente. Este un record pentru echipele din România, atât din Liga 1 cât și din Liga a 2-a sau Liga 3 a 3-a”, a mai spus George Tătar.
Citeşte şi: „Leuţii“ sunt concentraţi la maximum. Încep bătăliile pentru trofee!