2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisCîrstea, Begu, Bogdan şi Cristian ştiu cu cine debutează la Roland Garros 

Cîrstea, Begu, Bogdan şi Cristian ştiu cu cine debutează la Roland Garros 

România va avea cel puțin 4 reprezentante pe tabloul principal de la Roland Garros. Sorana Cîrstea (locul 30 WTA), care va fi și cap de serie, Ana Bogdan (locul 63 WTA), Jaqueline Cristian (locul 67 WTA) și Irina Begu (locul 127 WTA) și-au aflat în această după-amiază primele adversare de la Paris.

Acestora li s-ar putea alătura și Gabriela Ruse și Cristina Dinu, care se află în finala calificărilor la Roland Garros. Pentru a-și adjudeca un loc pe tabloul principal, Ruse (locul 152 WTA) o va înfrunta vineri pe principala favorită din calificări, Sara Errani, iar Dinu (locul 229 WTA) se va duela cu Laura Pigossi.

La sorți a tablourilor principale de la Roland Garros, Sorana Cîrstea nu a avut prea mult noroc. Ea va debuta în competiție contra unei jucătoare din top 50 mondial. Românca, favorită nr. 28 la Paris, va juca în primul tur cu Anna Blinkova (locul 45 WTA).

Irina Begu va debuta la această ediție a Grand Slam-ului cu o jucătoare venită din calificări sau un lucky loser.

Ana Bogdan va avea și ea o adversară accesibilă în primul tur. Va da peste franțuzoaica Elsa Jacquemot (locul 150 WTA), beneficiara unui wildcard.

Dintre românce, cel mai dificil start de competiție îl va avea Jaqueline Cristian, care va juca în primul tur contra unui cap de serie. Românca va da peste favorita nr. 9 de la Paris, Jelena Ostapenko.

Citeşte şi: Cristina Dinu, la un meci de rezultatul carierei! E în ultimul tur al calificărilor la RG

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS